Data publicării:

Mari tensiuni în jurul României. Chirieac, semnal de alarmă: La asta mă aştept

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre tensiunile şi protestele care au loc în regiune în ultima perioadă. 

Făcând o paralelă între manifestările care au loc în Liban şi în Belarus, Bogdan Chirieac a explicat: "Singura asemănare dintre aceste manifestări sunt violenţele. În rest, motivele sunt total diferite. Belarus e ultima dictatură autentică, înainte de '89 practic, în Europa, iar Liban e în contextul gravelor probleme din Orientul Mijlociu.

Însă eu aş asocia, în acest moment, Belarusul cu Bulgaria. Ce avem aici? Un număr de state fundamental pro-ruse, unde au izbucnit un fel de mişcări portocalii ca să spun aşa. Deci Lukaşenko există fiindcă a făcut din Belarus o provincie rusească, Bulgaria era a 16-a republică a Uniunii Sovietice, chiar dacă acum e în UE şi NATO, şi în amândouă sunt astfel de demonstraţii foarte puternice. Mai era un stat, Serbia, unde s-au încercat astfel de manifestaţii după alegerea preşedintelui şi după puţine zile au murit".

Chirieac: România, singura ţară fundamental pro-europeană din regiune

"Eu mă aştept în acest moment ca lucrurile să izbucnească şi în Republica Moldova. Acum, dacă mă întrebaţi dacă avem de-a face cu o resetare a regiunii, se prea poate. Deocamdată din regiune, singura ţară fundamental pro-americană este România - poate ne alegem şi noi acum cu ceva după distrugerile din războiul româno-român - iar acum, deodată, Bulgaria, Belarus, Ucraina e oricum într-o situaţie foarte dificilă, Serbia - deocamdată nu s-a reuşit, au nişte probleme din acestea de răsturnare a regimurilor", a afirmat, la România TV, Bogdan Chirieac. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel