Marga: Suveranul Pontif va vizita România "cât de curând"
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
papa
papa

O vizită a Papei Benedict al XVI-lea în România va avea loc "cât de curând", ţinând cont de durata proiectării unei astfel de vizite, a declarat ministrul de Externe, Andrei Marga.

Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat, miercuri, că O vizită a Papei Benedict al XVI-lea în România va avea loc "cât de curând", ţinând cont de durata proiectării unei astfel de vizite, iar el va efectua în luna septembrie o vizită la Vatican pentru a aborda această temă.

"Atunci când, în 1999, la invitaţia preşedinţilor Ion Iliescu şi Emil Constantinescu şi a Prea Fericitului Teoctist, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat ţara noastră, gazdele au primit promisiunea revenirii Suveranului Pontif în România. Revenirea va avea loc cât de curând, la o dată ce se va stabili ţinând seama de condiţiile proiectării şi realizării unei vizite papale. Ne bucurăm să constatăm că invitaţiile corespunzătoare sunt transmise şi că vom putea iniţia în curând, la Roma, discuţiile privind efectuarea vizitei Suveranului Pontif în România", a declarat Marga, într-o conferinţă de presă.

 El a adăugat că partea română caută să rezolve împreună cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de la Bucureşti "temele sensibile" precum lucrările la Cathedral Plaza şi retrocedarea bunurilor aparţinând Bisericii Greco-Catolice.

"Suntem mulţumiţi să avansăm spre elaborarea Acordului general de cooperare România-Sfântul Scaun, lucrăm la înfiinţarea unei catedre de studii româneşti la Pontificio Instituto Orientale (PIO) din Roma şi la finalizarea acordului de cooperare dintre Universitatea Bucureşti şi Universitatea Pontificală Laterană", a menţionat şeful diplomaţiei.

 Marga a amintit că România şi Vatican au "poziţii convergente în promovarea libertăţii religioase, apărarea demnităţii umane şi a vieţii, a valorilor morale ferme", iar Sfântul Scaun s-a pronunţat în favoarea integrării românilor imigranţi în societăţile occidentale, îndeosebi în societatea italiană.

 Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, i-a adresat și el o invitație Papei Benedict de a vizita România încă din 2008.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel