Data actualizării:
Data publicării:

Marele avantaj al medicamentelor biosimilare, în tratamentul pacienţilor oncologici. Prof. univ. dr. Şerban Negru: Aici e jocul permanent. Vorbim de pacienţi care merg ani de zile cu acelaşi tratament

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Prof. Univ. Dr. Şerban Negru, medic oncolog, a participat la conferința “Importanța medicamentelor biosimilare și generice”, organizată de Sandoz Pharmaceuticals, unde a vorbit despre importanţa biosimilarelor în tratamentul oncologic şi a evidenţiat marele avantaj atât pentru pacienţi cât şi pentru sistem. 

"În oncologie se întâmplă să lipsească destul de des medicamente generice, tocmai pentru că au o perioadă de dezvoltare lungă şi sunt medicamente care provin din anii 60-70, şi au ajuns la preţuri care nu le mai fac atractive pentru importatori, de asta nu mai ajung în farmaciile din România. Nu mai există entităţi comerciale care să aducă aceste medicamente. 

Şi atunci este nevoie de ajutorul statului, care să suplimenteze lipsa asta şi să aducă pe alte căi, prin importatorii proprii, medicaţia care este ieftină, dar în acelaşi timp salvatoare de viaţă. E o medicaţie foarte importantă. Nu vorbim doar de oncologie, ci şi de hematologie, de cancere la copii uneori. Aceste medicamente, în mod ciudat, costă puţin, dar fac uneori foarte mult", a declarat prof. dr. Şerban Negru.

Legat de lipsa medicamentelor, totuşi, prof. dr. Negru spune că "din fericire, aceasta este o problemă istorică şi nu prea o mai întâlnim în momentul de faţă. Dar au fost ani de zile în care pacienţii mergeau în ţări învecinate, existau voluntari, sisteme prin care se aduceau aceste medicamente în mod caritabil. Dar nu e o soluţie pe termen lung şi niciuna care să funcţioneze permanent. Şi existau sincope din acest punct de vedere, al aprovizionării". 

Sunt situaţii când nici biosimilarele nu se găsesc pe piaţă? 

 

"Am avut astfel de cazuri, nu foarte multe, dar din păcate au existat. Problema este că biosimilarul este o moleculă foarte complexă. Trebuie să facem diferenţa între generic şi biosimilar. Biosimilarul de regulă copiază o formulă foarte complexă, iar investiţiile sunt foarte mari. De multe ori, biosimilarele apar la ani şi ani de zile după pierderea patentului original, tocmai pentru că e mult mai dificil să copiezi un anticorp monoclonal, decât o substanţă simplă, pe care o copiază oricine, rapid. Deci da, sunt situaţii în care dacă nu ai originalul, biosimilarul e foarte greu de găsit. Dar nu se întâmplă în mod frecvent, e o situaţie accidentală mai degrabă. 

(n.r. dacă piaţa biosimilarelor ar fi mai dezvoltată în România) Ar scădea mult preţul, la nişte medicamente foarte scumpe. Pentru că vorbim de medicamente care costă mii de euro pe lună în oncologie. Şi vorbim de pacienţi care merg ani de zile pe aceste tratamente. Şi atunci, beneficiul major este că reduci preţul la un sfert sau mai puţin, şi asta se regăseşte în bugetul sănătăţii, şi în posibilitatea de a trata mai mulţi pacienţi, cu molecule mai noi. Aici e jocul permanent al pieţei. Când înlocuieşti originalele vechi cu biosimilare, îţi poţi permite să investeşti în noi originale care apar pe piaţă şi sunt protejate de patente", a concluzionat dr. Şerban Negru. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel