Marele absent a fost Kelemen Hunor. Preşedintele UDMR a declarat că este de acord cu pactul politic al preşedintelui Iohannis, însă îl va semna abia săptămâna viitoare, când se va reîntoarce în ţară.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că PSD a refuzat, prin răspunsurile date în media, să semneze Acordul Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, el afirmând că social-democraţii "aveau mai multe amendamente decât articole" la acest pact.
"Acest referendum trebuie implementat şi atunci am analizat cu mare atenţie ce au votat românii. Românii au votat pentru România Europeană, contra acelui atac nemernic pesedist asupra Justiţiei şi contra unei guvernări lamentabile. După consultările cu partidele parlamentare am formulat concluziile într-un document pe care l-am propus spre semnare partidelor parlamentare - un Acord Naţional pentru consolidarea parcursului european. Astăzi ne aflăm aici. Au răspuns direct, clar, deschis 'Da, semnăm' PNL, USR, PRO România şi PMP. Preşedinţii acestor partide sunt prezenţi pentru a semna acest acord. Pe mine nu m-a anunţat că este interesat PSD, care aparent din 27 mai se schimbase, dar nu este aşa, PSD nu s-a schimbat, nu se schimbă, a pierdut primul rând de alegeri dintr-un set mai larg, dar a rămas doar cu aparenţa schimbării. Urmăreşte aceleaşi obiective şi răspunsul pe care mi l-au dat prin media a fost practic un refuz. Aveau mai multe amendamente decât articole la acest Acord. PSD a dăunat foarte mult României. Din cauza PSD România nu s-a dezvoltat mai mult şi nu se dezvoltă nici acum mai mult", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, cu ocazia semnării Acordului.
El a afirmat că ceremonia de joi nu reprezintă un pas prin care alţii sunt excluşi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cumpărăturile online iau amploare. Cristian Pelivan: „Tot mai mulți români au plasat cel puțin o comandă online în ultimul an”
- Postul rezervat al lui Iohannis. Sociolog: „Problema e că legea nu specifică acest lucru”
- Conexiunea dintre medicină și credință. Academicianul Leon Dănăilă: „Mă duceam la biserică în fiecare duminică”