Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Marea revoluție, imaginea pe care nu o voi uita niciodată. Cum m-am întâlnit cu teroriștii
Revolutia Română
"Teroriștii" au existat, la fel ca revoluția anti-comunistă de la Focșani. Așa am trăit ziua de 22 decembrie 1989 și nu cred că o voi uita vreodată:
Aveam 9 ani la Revoluție și pe 22 decembrie eram în Focșani, în casa părinților mei. În noaptea de 21 decembrie stătusem treaz până târziu altături de mama și tata care vobiseră la telefon cu regizorul Alexandru Darie și care le spunea ce se petrece la București.
Relatarea lui Ducu Darie, care privea pe geam ce se petrecea pe bulevardul Magheru și în piața Universității, era mult mai detaliată decât ceea ce reușeau să afle cei de la Europa Liberă. Ne culcaserăm fără nicio speranță. Credeam că îi vor omorî pe toți. Dimineața m-am trezit și îmi aduc aminte ca rămăsesem marcat de ce aflasem cu o seară înainte. Părinții plecaseră la serviciu. Pe bulevard totul era normal. Nu țin minte să fi făcut altceva decât sa stau pe canapeaua din sufragerie și să mă gandesc la ce auzisem.
Am scăpat!
La un moment dat s-a auzit ușa de la intrare. Mama venise mai devreme acasă. A intrat repede și, în câteva minute, s-a schimbat totul ca și cum fusesem aruncat în mijlocul unei mulțimi. M-a luat în brațe și cu lacrimi în ochi mi-a spus: “Mamă, am scăpat, mamă. Am scăpat de nenorocitul ăla. A fugit Ceaușescu. Am scăpat.”
Apoi, de afară, au început să se audă oamenii strigând. O coloană care abia încăpea pe bulevard striga și mărșăluia: Noi suntem poporul. Armata e cu noi. Am văzut pe trotuar un bărbat care abia aflase, la fel ca mine, că fugise Ceaușescu. A trântit căciula din cap și dansa de bucurie cu picioarele pe ea. Mama a deschis televizorul. Erau mulți oameni care voiau să vorbească. Toți spuneau că am învins. Preț de câteva ore m-am uitat fascinat la ce se spunea la TVR. Apoi am aflat despre teroriști. Pe bulevard se făcuse iar liniște. Manifestanții terminaseră marșul. Odată cu lăsarea serii nici mașini nu mai treceau, doar TAB-urile armatei care se vânzoleau când spre unitățile militare din periferia orașului, când spre Piața Unirii din centrul orașului.
„Teroriștii” printre noi
Spre seară, mama m-a luat cu ea la o mătușă care stătea în zona Pieței Unirii. Când am ajuns în fața blocului de trei etaje s-au auzit două împușcături. Un bărbat îmbrăcat în uniformă cu un pistol în mână trăgea înspre geamurile unei clădiri istorice abandonate, Palatul Comunal. (Vezi Foto – în fundal se vede clădirea istorică, iar la colț pe trotuarul din dreapta stătea bărbatul care trăgea spre geamuri, iar noi priveam din locul în care este făcută captura de ecran de pe Google Maps de mai sus) .
Mama s-a speriat. Trăgea de ușa de la intrarea blocului care era închisă cu cheia. Apoi s-au auzit alte împușcături. Mătușa a ieșit pe balcon și ne-a văzut. A coborât repede și ne-a deschis. Au urmat alte împușcături. Acasă, la mătușă-mea, era și verișoara mea care venise la bunici în vacanță. Am stat toți în hol departe de geamuri, eram speriați. Încă șase împușcături și apoi s-a făcut liniște. Auzisem despre teroriști. Puteau fi peste tot. Puteau să ne omoare în fața blocului, sau în case. Așa credeam. A doua zi am aflat de la tata ce se întâmplase. Un milițian beat a crezut că vede un terorist în fosta clădire și a început să tragă. Apoi tot de la tata, care lucra la spital, am aflat că miliția a prins un terorist arab într-un sat și l-au omorât prin înjunghiere cu baioneta. Murise la spital. De fapt, era un student străin care venise la prietena lui.
VEZI ȘI:
Ce s-a ales de milionarii de după Revoluție. Număra saci de dolari, dar a murit sărac
Patriarhia Română, slujbe de pomenire pentru eroii din Decembrie 1989
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
