Schimbările sunt legate de zonele în care pot avea loc sporturile nautice. Concret, cei care vor să desfășoare activități de agrement nautic cu ambarcațiuni cu motor trebuie, de acum, să aibă delimitat perimetrul în care pot lansa ambarcațiunile la apă.
De asemenea, pe o distanță de 300 de metri de la zona în care turiștii pot înota vor avea acces doar ambarcațiunile fără motor. După acest perimetru balizat corespunzător vor putea fi folosite și mijloacele de agrement nautic cu motor.
Astfel, incidentele precum cele care s-au înregistrat la malul mării, în urma cărora mai mulți turiști au fost răniți de ambarcațiuni care circulau cu o viteză prea mare, vor putea fi evitate.
,,O astfel de reglementare era absolut necesară, având în vedere că agrementul nautic este un fenomen care a luat amploare, mai ales pe litoral. De aceea, am considerat că acest ordin trebuie dat cât mai repede. Nu mai putem permite ca, pe litoralul Mării Negre sau în oricare alt loc în care oamenii vin să se relaxeze sau să practice sporturi acvatice, să mai fie incidente nefericite. Totodată, îndemn turiștii care își petrec deja vacanța pe litoral să respecte recomandările salvamarilor", a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
„Imediat după publicarea acestui ordin în Monitorul Oficial, Direcția de Control a Ministerului Turismului va desfășura acțiuni de îndrumare pe litoral pentru respectarea noilor prevederi. După această perioadă, societățile comerciale care desfășoară activități de agrement nautic care nu vor respecta aceste prevederi riscă amenzi dar și retragerea autorizațiilor de funcționare.
Ministerul susține desfășurarea activităților de agrement nautic, însă subliniază faptul că operatorii economici au obligația de a nu crea niciun fel de disconfort turiștilor aflați pe plajă, în apă sau în hotelurile și pensiunile din apropiere”, se arată într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva