Data actualizării:
Data publicării:

Marea corupție - România vs. Curaçao. Ce a zis un sociolog despre țara noastră

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Alfred Bulai a spus, în cadrul unei discuții cu privire la aderarea României în Schengen, ce i-a dezvăluit un sociolog din Curaçao.

„Este un joc politic la nivelul UE. Nu e vorba de Olanda. De fapt, majoritatea nu vrea, doar că se joacă frumos, pentru că e vorba de un vot unanim și, atunci, nu ai nevoie decât de o singură țară care să joace acest rol. Franța, din varii motive, nu vrea să facă acest lucru”, a zis sociologul Alfred Bulai în cadrul emisiunii „Nod în papură” de la DCNewsTV.

„Care este situația, de fapt? Era un context favorabil, acum, cu poziționarea noastră cu privire la Ucraina, cu siguranță, însă, în condițiile în care am avea Schengen, granița free a Uniunii Europene se mărește. Atenție: cu țări unde există probleme serioase, inclusiv Ucraina”, a spus Alfred Bulai. „De aceea nu prea există entuziasm. Pe de altă parte, noi nu scoatem de sub preș tot felul de probleme reale care au existat și încă există. Sunt probleme consistente de ani de zile, probleme care au existat în permanență cu vameșii români. Vreau să spun că sunt probleme și aici. Chestia asta că noi ne prezentăm imaculat trebuie să fie înalt discutabilă”, a spus sociologul Alfred Bulai.

„Dacă mă uit în arhivă”, a intervenit jurnalistul Val Vâlcu, „văd că traficul de droguri principal în Europa vine prin Amsterdam, nu prin Constanța.”

„Vine din teritoriile lor. Curaçao... Am cunoscut un sociolog din Curaçao căruia îi ziceam, acum vreo zece - 12 ani, ce corupți sunt în România. El îmi zicea: Știi ce e în Curaçao? 30 la sută din populație se ocupă cu drogurile, ce mare șmecherie spui tu de România?!”, a povestit Alfred Bulai.

Bulai și Vâlcu intră în Schengen la „Nod în papură”. Sez. 2 Ep. 7

Youtube video image

 

Amintim că Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat, marţi, 18 octombrie, cu o largă majoritate, o rezoluţie nonlegislativă în care îndeamnă statele membre să permită României şi Bulgariei să adere, fără întârziere, la spaţiul Schengen.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și-a declarat deschis susținerea pentru aderarea României la Schengen, în timpul vizitei din această vară în România, la baza Mihail Kogălniceanu. „Dorim ca acest dosar să progreseze, să avanseze. De atâţia ani încoace Franţa este alături de România”, a spus Emmanuel Macron.

Premierul olandez Mark Rutte a declarat, joi, în Parlamentul de la Haga, că România și Bulgaria nu sunt pregătite să adere la Spațiul Schengen, pentru că trebuie actualizate evaluările MCV, precum și cele privind Sistemul de Informații Schengen. A spus că nu are nimic împotriva aderării celor două țări la Schengen, doar că acest lucru trebuie să se întâmple „când sunt gata”.

Citește și...

„Olanda joacă rolul polițistului rău!” Năsui, motivul pentru care spune că România nu va intra în Schengen

Deputatul USR Claudiu Năsui a spus că, în ceea ce privește aderarea României la Schengen, Olanda joacă rolul „polițistului rău”.

Claudiu Năsui, vicepreședinte USR și deputat de București, a fost invitatul lui Răzvan Dumitrescu la DC News și DC News TV. Discuția s-a îndreptat și către aderarea României în Schengen și blocajul Olandei.

„Olanda joacă rolul polițistului rău”, a spus Claudiu Năsui. Întrebat „cine a pus-o să joace acest rol”, Claudiu Năsui a spus: „Și ceilalți. Comunică între ei. Politica la nivel european există.”

„Dacă mă întrebați pe mine, sursa e reprezentată de Legile Justiției. Uniunea Europeană a negociat niște legi ale justiției, primele puse în dezbatere publică de către Ministerul Justiției, sub conducerea domnului Predoiu, care erau foarte ok. După, au intervenit numeroase modificări la nivelul Ministerului. A fost trimisă o altă variantă la Parlament decât cea agreată în Comisie”, a spus Claudiu Năsui.

„Nu e vorba de criminalitate, care în Europa e mai mare decât în România. Problema e legată de o justiție care să fie controlată de politic. E un lucru de care și mie îmi e frică în mod real”, a adăugat Claudiu Năsui.

„Eu cred că nu o să intrăm în Schengen”, a zis deputatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel