Marea Britanie: Soluționarea operațiilor amânate poate dura CINCI ani
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Sistemul de Sănătate public din Marea Britanie (NHS) ar avea nevoie de un plan pe cinci ani pentru a se ocupa de milioanele de operații de rutină, au avertizat medicii.

Sistemul de Sănătate public din Marea Britanie (NHS) ar avea nevoie de un plan pe cinci ani pentru a se ocupa de milioanele de operații de rutină, au avertizat medicii, conform The Sun.

Colegiul regal al chirurgilor (RCS) a transmis că este nevoie de o strategie pe cinci ani pentru a gestiona „muntele" de oameni de pe listele de așteptare, după pandemie.

Operațiile au fost oprite din cauza crizei

Toate operațiile neurgente din Marea Britanie au fost amânate pe durata crizei, pentru a permite personalului NHS să se confrunte cu cea mai mare provocare pe care a avut-o vreodată. O măsură similară a fost luată și în România.

RCS spune că lista de așteptare era deja la 4,4 milioane pacienți înainte epidemiei, cea mai mare cifră din istoria înregistrărilor.

„Cifrele de pe listele de așteptare vor crește substanțial când ieșim din această criză, iar cu cât suntem mai mult restricționați de la operații, cu atât mai mare va fi numărul", a spus președintele RCS, prof. Derek Alderson.

Cel mai probabil cinci ani

„Avem nevoie de o strategie foarte bine planificată, în colaborare cu guvernul, pentru a acoperi mai mulți ani, probabil cinci, pentru a răspunde la această problemă", a mai spus el.

„Aveam și așa de două ori mai multe persoane pe listele de așteptare față de acum zece ani, înainte să ne lovească criza Covid-19, acest lucru este inacceptabil și trebuie să găsim o cale de scăpare", a adăugat Alderson.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel