Marea Britanie, program de combatare a sclaviei moderne
Marea Britanie a anunţat luni lansarea unui program guvernamental de combatere a abuzurilor şi a sclaviei moderne în spălătoriile de maşini, în urma îngrijorărilor că lucrători est-europeni sunt exploataţi în mii de astfel de locuri care scapă controlului autorităţilor,de identitate confiscate şi supuşi ameninţărilor, abuzurilor şi violenţelor.
'Am constatat numeroase probleme în această industrie, de la sclavie modernă, sclavie prin îndatorare, neplata unor salarii adecvate', a declarat Darryl Dixon, şeful GLAA, organismul anti-sclavie al Marii Britanii. 'Acest program este un mare pas înainte în combaterea acestor probleme', a subliniat el. Lucrători din majoritatea celor în jur de 20.000 de spălătorii auto manuale din Marea Britanie sunt victime ale exploatării, potrivit unui raport de săptămâna trecută realizat de experţi în problema sclaviei moderne, de la Universitatea din Nottingham şi Oficiul Comisarului Independent pentru combaterea sclaviei. Lipsa unui sistem de înregistrare şi autorizare a unor astfel de firme le-a permis să-şi desfăşoare nestingherite activitatea, afirmă raportul.
Infracțiunea, greu de combătut
Poliţia şi alte autorităţi au înmulţit investigaţiile, dar susţin că infracţiunea este greu de combătut din cauza numărului foarte mare de spălătorii care încalcă legea, a faptului că majoritatea victimelor sunt prea speriate pentru a vorbi deschis, dar şi pentru că britanicii, cu resursele financiare diminuate, caută servicii tot mai ieftine. 'Victimele nu recunosc întotdeauna sau nu se acceptă ca atare (...) ceea ce poate face extrem de dificile inculpările în baza Legii privind sclavia modernă', a explicat Phil Brewer, şeful departamentului anti-sclavie al Scotland Yard. Cele mai multe apeluri primite la linia telefonică anti-sclavie vizează spălătoriile de maşini, în ultimii aproape doi ani fiind identificate cel puţin 2.000 de presupuse victime, conform asociaţiei caritabile Unseen. Programul guvernamental, care este susţinut de Unseen şi cinci mari supermaketuri, va fi lansat luna viitoare şi va include audituri şi controale neanunţate. În Marea Britanie există cel puţin 136.000 de persoane ce pot fi considerate sclavi moderni - de zece ori mai mult decât estimările guvernamentale în 2013 -, conform Indexului Sclaviei Globale, realizat de Walk Free Foundation.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News