Data publicării:

Marea Britanie nu încearcă strângerea relaţiilor cu UE, afirmă un ministru britanic

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie de la freestocks.org, pexels
Fotografie de la freestocks.org, pexels

Un ministru britanic dezminte informaţiile conform cărora Marea Britanie ar încerca strângerea legăturilor cu UE. 

Ministrul britanic al sănătăţii, Steve Barclay, a dezminţit duminică informaţiile de presă potrivit cărora Londra ar încerca să strângă legăturile cu Uniunea Europeană, la trei ani după ce a părăsit blocul comunitar, transmite AFP.

Potrivit Sunday Times, 'membri ai guvernului prevăd să pună Marea Britanie pe calea unei relaţii similare celei a Elveţiei cu Uniunea Europeană'.

Iniţiativa ar fi 'destinată să întărească legăturile economice' cu UE, mai scrie publicaţia.

'Nu recunosc absolut deloc această poveste', a reacţionat Steve Barclay, care a fost ministru responsabil pentru Brexit între 2018 şi 2020.

'Avem un prim-ministru (Rishi Sunak, n. red.) care a susţinut Brexitul. La fel ca mine', a declarat el la televiziunea Sky News. 'Este cu adevărat important să folosim libertatea pe care ne-o oferă Brexitul. (...) Vreau să maximizez oportunităţile oferite de Brexit', a adăugat Barclay.

Potrivit Sunday Times, o astfel de intenţie, care ar fi foarte impopulară printre deputaţii conservatori favorabili unui Brexit 'dur', ar putea fi pusă în practică în viitorul deceniu în scopul de a reduce barierele comerciale actuale.

'Este, evident, ceva ce UE nu ne-ar oferi niciodată din start pentru că ar spune că încercaţi să aveţi şi untul, şi banii pentru unt, dar motivul pentru care cred că îl vom obţine este acela că este în interesul economic al celor două părţi', ar fi explicat o sursă pentru Sunday Times.

Joi, Rishi Sunak a afirmat că Marea Britanie ar trebui 'să-şi ia timp' pentru a negocia acorduri comerciale favorabile cu partenerii, îndepărtându-se astfel de intenţia precedesorilor săi de a încheia rapid astfel de acorduri.

După ce a ieşit din Uniunea Europeană, Regatul Unit a trebuit să semneze din nou acorduri comerciale şi a încheiat unele mai ales cu UE şi alte ţări europene, dar şi cu Noua Zeelandă, în prezent purtând discuţii cu India, Canada, Statele Unite.

Conservatorii la putere şi-au atras însă recent critici legate la acordul semnat anul trecut cu Australia, acuzat că favorizează importurile de carne de vită şi de oaie de la antipozi, în detrimentul producătorilor britanici.

Potrivit unui sondaj al institutului YouGov, publicat joi, numai 32% dintre britanici (cel mai scăzut nivel de până acum) spun că a fost bine să se voteze ieşirea ţării din UE, în timp ce 56% consideră că a fost o eroare, scrie Agerpres.

Marea Britanie cere Bruxelles-ului să deblocheze accesul la programele europene de cercetare: Regatul Unit nu poate aştepta mai mult

Marea Britanie cere, luni, ca Bruxelles-ul să deblocheze accesul la programele europene de cercetare ştiinţifică pentru cercetătorii britanici, aşa cum este prevăzut în acordul comercial post-Brexit, informează AFP.

Acesta este mesajul pe care urmează să îl transmită secretarul de stat britanic pentru Europa, Leo Docherty, cu ocazia Adunării Parlamentare de parteneriat dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit, care are loc luni la Londra. scrie Agerpres.

Acest forum reuneşte membri ai parlamentului european şi ai celui britanic şi are misiunea de a monitoriza aplicarea acordului de comerţ şi cooperare care stabileşte regulile în relaţiile dintre cele două părţi după Brexit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel