Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Marea Britanie le pune STOP cetățenilor UE, la graniță. Ce categorii sunt vizate

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Marea Britanie a înăsprit accesul pentru cetățenii Uniunii Europene în interiorul țării.

Conform Mediafax, este vorba despre cetățenii care au antecedente penale, a transmis Ministerul de Interne britanic. Persoanele condamnate la peste un an de închisoare vor fi respinse. Anterior, oficialii trebuiau să selecteze persoanele din UE care prezentau o reală amenințare.

Însă, lipsa unui acord Brexit ar putea face mai dificilă identificarea infractorilor străini. Alte reguli care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie prevăd că locuitorii UE care au comis orice infracțiune în ultimul an ar putea fi, de asemenea, interziși.

Condamnările la mai puțin de un an de închisoare ar avea aceleași consecințe

Cetățenii UE ar putea fi respinși și dacă au fost condamnați la mai puțin de un an de închisoare, în condițiile în care oficialii britanici vor verifica istoricul penal complet și natura activităților desfășurate în Marea Britanie. Delincvenții care nu au executat o pedeapsă cu închisoarea ar putea fi interziși dacă există dovezi că sunt recidiviști, cauzează „vătămări grave” sau prezența lor în Marea Britanie nu este „favorabilă binelui public”.

Respinse ar mai putea fi persoanele implicate într-o căsătorie falsă, precum și cei care încalcă reglementările vamale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel