Data publicării:

Marea Britanie, în afara UE. Care sunt noile condiții de călătorie, studii, muncă de la 1 ianuarie 2021

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Marea Britanie a ieșit oficial din UE la 1 ianuarie 2021 și totul se schimbă. 

Românii care vor să călătorească în Marea Britanie trebuie să știe că o pot face până în 30 septembrie 2021 doar cu buletinul. Din octombrie, va fi necesar pașaportul. Dacă vreți să vizitați Regatul ca turist, trebuie să știți că timpul maxim în care veți putea sta pe teritoriul britanic ca turist este de șase luni.

Dacă mergeți la studii sau la muncă, nu puteți beneficia de cele șase luni destinate turiștilor, veți avea nevoie de viză. E nevoie de viză pentru studii și pentru muncă chiar de astăzi, 1 ianuarie 2021. Cererea de viză se face simplu, pe o aplicație, dar doar dacă aveți pașaport electronic. Nu se pot face astfel de cereri doar în baza cărții de identitate. 

Guvernul României a lansat http://brexit.gov.ro cu informații pentru fiecare categorie de interes, în relația România - Marea Britanie: afaceri, transport, mobilitate, vamă, justiție. 

În ceea ce privește mediul de afaceri, sunt două programe care se adresează mediului de afaceri, unul al ”inovatorilor” este pentru oamenii de afaceri cu experiență deja în Marea Britanie, care trebuie să aibă finanțe, idei inovatoare și un plan clar de afaceri, cu perspectivă în viitoare, al doilea se numește ”start-up” și este pentru cei care vor să-și deschidă prima firmă în Regat. 

Pentru românii care au în plan să fie studenți în Marea Britanie, după 1 ianuarie 2021, trebuie să știți că trebuie să aplicați pentru viză, care se acordă în baza unui punctaj de 70 de puncte. Pentru a-l obține, trebuie să îndepliniți mai multe criterii, cel mai important fiind să fiți acceptați la o unitate de învățământ acreditată în Marea Britanie. Un aspect important este momentul când începeți studiile. Dacă se va întâmpla până în iulie 2021, veți putea beneficia de sprijin pentru taxe pe durata programului de studii, dacă se va întâmpla după 1 august 2021, nu mai sunteți eligibili pentru taxele de şcolarizare şi nici pentru sprijinul pentru taxe, asemenea cetățenilor britanici. Dacă sunteți deja student în UK, nu e necesară viza. Vestea proastă pentru toți studenții din România e că Marea Britanie a ieșit din programul ERASMUS. 

Cu privire la sectorul profesional, românii vor trebui să aplice pentru viză de muncă pentru a lucra în UK. La fel ca-n cazul studiilor, trebuie să treceți pragul de 70 de puncte. 

În ceea ce privește sistemul de sănătate, dacă sunteți temporar în UK, în calitate de turist, student, în scop de afaceri, beneficiați de asistența medicală necesară. Dacă nu vă aflați în situațiile anterior menționate, ci sunteți în Marea Britanie pentru o perioadă mai lungă de timp (mai mult de 6 luni), va exista o suprataxă pentru asistență medicală. 

Între UE și Marea Britanie nu mai există norme care să limiteze comisioanele interbancare. Așadar, la plata cu cardul, pot apărea taxe în plus sau o suprataxare. O suprataxare va apărea și pentru folosirea serviciilor în roaming.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel