Marea Britanie, aproape să anuleze toate restricţiile COVID-19
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Foto: vectors icon - Pexels
Foto: vectors icon - Pexels
Premierul britanic Boris Johnson ar putea anunţa renunţarea la aproape toate restricţiile pandemice.

Marea Britanie a fost prima țară care a limitat călătoriile internaționale din cauza variantei Omicron, iar în decembrie a recomandat munca de acasă, purtarea continuă a măștii de protecție și vaccinarea masivă. Deşi cazurile au crescut la un nivel record, spitalizările şi decesele nu au mai crescut, datorită administrării dozelor booster, dar şi pentru că Omicron este o variantă mai puţin gravă a SARS-COV2. 

Ministrul sănătății, Sajid Javid, spunea marți că Marea Britanie a atins probabil vârful atât în ceea ce privește cazurile, cât și spitalizările.

Premierul Johnson se va adresa miercuri parlamentului cu privire la următorii pași. Ridicarea restricțiilor prevăzute în „planul B” i-ar putea liniști pe oponenții vocali ai restricțiilor, chiar și din propriul partid.

"Deciziile cu privire la următorii pași rămân foarte echilibrate", a declarat un purtător de cuvânt al guvernului: „varianta Omicron continuă să reprezinte o amenințare semnificativă, iar pandemia nu s-a încheiat. Infecțiile rămân ridicate, dar cele mai recente date sunt încurajatoare, cazurile începând să scadă".

Johnson s-a confruntat cu critici pentru modul în care a gestionat pandemia în general, iar Marea Britanie a raportat 152.513 decese, al șaptelea cel mai mare număr la nivel mondial, scrie Mediafax.

Guvernul Marii Britanii, scuze oficiale în faţa Reginei, după petrecerile dinaintea funeraliilor prinţului Philip

Guvernul Marii Britanii a înaintat scuze oficiale şi Reginei pentru petrecerile din pandemie. Asta pentru că ar fi avut loc chiar în seara dinaintea funeraliilor prinţului Philip. 

Aceste noi dezvăluiri sunt publicate într-un moment în care premierul luptă pentru a se menţine în fruntea Guvernului după ce a prezentat miercuri scuze în Parlament pentru participarea sa la o petrecere în grădina de la Downing Street în plin lockdown în 2020.

Această nouă petrecere din Downing Street a avut loc, potrivit informațiilor din The Telegraph citate de Agerpres, în ajunul înmormântării soţului reginei Elisabeta a II-a, în timp ce ţara se afla într-o perioadă de doliu naţional. Imaginile Reginei, stând singură în primul rând în biserică, din cauza restricţiilor legate de COVID-19, au simbolizat atunci rigorile lockdownului în Marea Britanie. 

"Este regretabil că acest lucru s-a întâmplat într-o perioadă de doliu naţional. Guvernul îşi prezintă scuzele către Palatul Buckingham", a declarat purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson, conform CNN. VEZI MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel