Din 11 mai, când DCNews.ro a anunțat, pentru prima dată, că se lucrează la o întâlnire Trump-Iohannis, în marja întâlnirii American Jewish Committee, s-a vorbit despre o întâlnire istorică. Probabil că pentru mulți caracterul istoric ține de faptul că Iohannis este primul lider din Europa Centrală și de Est primit la Casa Albă. Pentru prima dată, cel puțin din acest punct de vedere, România a ajuns din încheietor de pluton al țărilor din regiune pe primul loc. 

Personal, cred că vizita președintelui Iohannis la Washington este într-adevăr una istorică, dar, dintr-un alt punct de vedere: este pentru prima dată când, în relația cu Statele Unite, România trebuie să facă o Mare Alegere. Ea constă în opțiunea fundamentală de a fi strâns lipiți fie de SUA, fie de Europa. 

Fac un scurt apel la memoria recentă. În anii 90 și în special în mandatul președintelui Emil Constantinescu, 1996-2000, România a făcut o alegere fundamentală, agreată însă de majoritatea covârșitoare a românilor: alegerea între Est și Vest. Atunci, Occidentul era unitar. România a lăsat în urmă frigul, foamea și dictatura și-și dorea prosperitate și libertate. După prăbușirea sistemului comunist și venirea lui Putin la putere, întâi ca premier al lui Elțîn și apoi ca președinte, Occidentul s-a mai fisurat. Nicio clipă nu s-a pus problema ca România să meargă spre Rusia, în schimb între Europa și Statele Unite au apărut primele disensiuni.

În 2003, ele au fost cauzate de dorința Administrației Bush - cea care a băgat România în NATO - de a-l alunga pe dictatorul irakian Saddam Hussein. SUA au mers la război având alături state puțin importante - între care și România - în timp ce Europa Occidentală, în special prin vocea președintelui francez, Chirac, s-a opus cu fermitate intervenției. Era vremea când secretarul american al Apărării, Donald Rumsfeld, considera că țările din Est, ieșite de sub dictatură, prețuiesc cu adevărat libertatea și democrația. Era vremea când french fries - cartofii prăjiți franțuzești - erau scoși din meniurile restaurantelor din America de Nord, în semn de protest  față de poziția Parisului. Era vremea când președintele Chirac, cel care a dus România în UE și NATO, ne certa spunând "ați pierdut o bună ocazie să tăceți".

SUA și Europa s-au împăcat, cât de cât. România nu a trebuit să facă o alegere, mergând pe principiul lăsat de Adrian Năstase că țara noastră are atât de multe nevoi, încât nu putem alege între occidentali. Pentru noi, tot ce înseamnă Vest înseamnă civilizație, democrație și prosperitate. Eram prea mici pentru a fi băgați într-un asemenea conflict.

Lucrurile au avansat. Criza economică, începută în septembrie 2007, a zguduit din temelii fundamentele economice de pe cele două maluri ale Atlanticului. În planul politicii externe, Administrația Obama a lăsat în urmă nenumărate neîmpliniri. Cea mai crudă dintre ele rămâne haosul declanșat în Orientul Mijlociu, odată cu așa-numita "Primăvară Arabă" din 2011. Președintele Obama, excepțional din punctul de vedere al imaginii, a crezut că dictatorii laici din nordul Africii sau Siria pot fi schimbați de regimuri democratice, după modelul Europei de Est din 1989. Rezultatul final s-a numărat în milioane de victime, morți, răniți și refugiații și aducerea în prim plan a mișcărilor fundamentalist islamice. 

Anul trecut, Donald Trump a câștigat alegerile în SUA, pe fondul gravelor probleme ce confruntă America. Om de afaceri, extrem de pragmatic, Trump conduce Administrația la fel cum și-a condus propria companie ce valorează multe miliarde. Membrii guvernului american de astăzi au o avere privată situată între 35 și 42 miliarde dolari. Practic, cât bugetul României pe un an. Donald Trump a promis să pună "America First" și a spus clar că îi reprezintă pe cei din Pittsburg, nu pe cei din Paris. 

Ruptura fermă cu Europa s-a produs la Summitul G7 de la Taormina, din Sicilia, la sfârșitul lunii mai. D-na Merkel a spus că Europa nu mai are la fel ca până acum un aliat. Replica vine după ce, la Bruxelles, Trump le-a cerut țărilor NATO să-și plătească contribuția de 2% din PIB pentru apărare. Răspunsul europenilor a durut: au început să râdă. De la înființarea organizației în 1949, SUA a fost principalul contributor al NATO. Om de afaceri, Trump le-a spus: dacă vreți securitate, plătiți și voi. Apărarea este strâns împletită cu interesele marilor corporații de pe cele două maluri ale Atlanticului în domeniul militar. Marile națiuni își finanțează progresul tehnologic și prin cercetarea militară de top. 

În acest context, președintele Iohannis merge la Casa Albă. Președintele Trump este probabil cel mai puțin diplomat om din lume. Acolo nu există nuanțe. Președintele Iohannis a fost mandatat, atunci când a fost ales de către poporul român, să facă inclusiv o asemenea alegere: America sau Europa. Bla-bla-urile cu care am scăpat în trecut - noi vă iubim pe toți occidentalii - s-ar putea să nu mai țină. Să dăm un exemplu la întâmplare: SUA tocmai s-au retras din Acordul de la Paris privind în principal schimbările climatice și emisiile de noxe în atmosferă. Europa, China, Australia au condamnat public acest lucru. România tocmai a ratificat Acordul. Pentru a dovedi o alianță de nezdruncinat cu Statele Unite, credeți că România ar trebui să procedeze la fel ca Administrația Trump? Slavă Domnului încă nu s-a pus această problemă. Dar, dacă se va pune? 

Analizând cu creionul în mâna beneficii și pierderi în relațiile cu cele două blocuri, succint putem constata: 

• de Europa depindem economic și financiar. Majoritatea investițiilor din România sunt europene. Fondurile europene nerambursabile vin tot de la Bruxelles. În plus, 4 milioane de români sunt integrați în Europa la firul ierbii, lucrând în UE. De partea cealaltă, ca dezavantaj major este acela că, de fiecare dată în istorie când România s-a bazat pe puterile europene, am sfârșit cu țara fărâmată. Marea Unire din 1918 s-a făcut cu efortul extraordinar al Franței, având însă alături Statele Unite și pe președintele mason Woodrow Wilson.
• în privința Americii putem spune doar că există o prezenţă militară permanentă, de 12.000 de soldați americani pe teritoriul României. Numărul ar putea crește până la 35.0000. Există și scutul de la Deveselu. Investițiile americane în România - judecând după forța economică a acesteia - sunt nesemnificative - locul 14 în topul investitorilor din România. Mai mult, atunci când s-a declanșat lupta împotriva corupției, binevenită într-o țară ca România, ieșită de sub talpa comunismului, America nu a mai avut grijă să sublinieze și să apere în permanență democrația și drepturile omului. Or, acestea sunt valori fundamentale la care milioane de români, care ascultau până în 89 Vocea Americii și Europa Liberă, au visat îndelung în nopțile friguroase și întunecate ale epocii de atunci. Poți folosi chiar orice mijloace pentru atingerea unui scop nobil? Filmele americane ne arătau că nu, capul mafiei era întotdeauna cruțat de polițiști pentru a-l aduce în fata justiției.

Toate statele lumii care au rămas însă de-a lungul timpului sută la sută alături de America Marea Britanie, Israel sau Coreea de Sud au devenit extrem de prospere și de libere. Problema fundamentală este:  poate suscita România suficient interes pentru colosul numit Statele Unite? Europa este aici, la o oră de zbor, America hăt departe. Poate fi convinsă SUA să transforme cu adevărat România în portavionul său nescufundabil din Europa ?

Orice alegere va face România vor exista consecințe. Partea cealaltă nu va rămâne inactivă. Ați obosit cu șicanele germane și olandeze privind admiterea României în spațiul Schengen, făcute în ciuda faptului că România îndeplinește toate criteriile stabilite prin tratatul de aderare? Nu sunt excluse șicane, mult mai grave, și tăieri de fonduri, dacă România ia o decizie tranșantă de partea Administrației Trump.

De partea cealaltă, de cine vă simțiți mai bine apărați? De cele patru corvete olandeze plătite cu 2 miliarde de euro în fața celor 350 de nave de război rusești din Crimeea sau de aviația americană, cu 15.000 de aparate, aflată pe locul întâi în lume alături de aviația israelianaă și din punct de vedere tehnologic?

Sunt decizii grele, fundamentale în primul rând pentru existența țării noastre. Avem uriașul avantaj că poporul român a trimis un etnic german să-l reprezinte la Washington. Simpla prezență a românului numit Klaus Werner Iohannis închide pur și simplu un front antiromânesc deschis pe marginea nerespectării drepturilor minorităților în România. În plus, președintele Iohannis are pentru România o nesperată marjă de manevră, inclusiv cu Europa. Mică, dar ea există în relația cu Berlinul sau Luxemburgul.

Vom putea spune că vizita președintelui Iohannis va fi fost un succes la Casa Albă dacă, în urma ei, nu vor exista poziții pro sau contra României în presa din Europa sau din Statele Unite. Promisiuni trebuie să facem, trebuie inclusiv îndeplinite - Trump e om de afaceri - dar poate nu la modul în care să devenim și mai mult ciuca bătăilor europene. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News