Marcel Vela: Îi felicit pe angajaţii MAI pentru efortul depus; ne pregătim pentru turul al doilea
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, i-a felicitat, luni, pe angajaţii MAI pentru modul în care au gestionat alegerile prezidenţiale, adăugând că urmează pregătirile pentru turul al doilea al scrutinului.
"Primul lucru pe care o să-l fac astăzi este să felicit angajaţii MAI pentru efortul depus, pentru că am avut alegeri fără incidente majore şi pentru că au fost la datorie. După ce o să îi felicit, o să le mulţumesc pentru că, iată, au făcut primul pas pentru a schimba imaginea ministerului în percepţia populaţiei", a declarat Vela, pentru Digi 24, la intrarea în sediul MAI.
El a precizat că urmează o evaluare tehnică a procesului electoral de duminică, după care se vor face pregătirile pentru turul al doilea.
"În continuare, o să facem o evaluare tehnică în procesul electoral, să vedem dacă avem unele lucruri de îmbunătăţit pentru turul al doilea, pentru că nimic nu este perfect, (...) ca să nu avem probleme, şi atunci analiza este soluţia pentru a ne pregăti temeinic pentru turul al doilea", a explicat Marcel Vela. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News