Data publicării:

Marcel Iureș si Victor Rebengiuc în lungmetrajul de debut al lui Serge Ioan Celebidachi

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Marcel Iureș îl va interpreta pe Octav, personajul principal din filmul cu același nume, o producție cinematografică regizată de Serge Ioan Celebidachi, care se află la debut în lungmetraj de ficțiune.

"Octav este, de departe, cel mai frumos rol pe care l-am primit până acum. M-a cucerit de la prima citire. Acest rol este o provocare actoricească pentru mine deoarece presupune să interpretez personajul unui copil din perspectiva unui adult", explică actorul român cu cele mai multe producții americane în filmografie („Pirații din Caraibe", „Misiune imposibilă", „Pacificatorul").

„Octav" este o dramă care explorează teme universale precum timpul, nostalgia și dragostea în cea mai pură și măreață formă a sa, întruchipată aici de relația profundă și inocentă dintre un bătrân de 80 de ani și o fetiță de 10 ani. Intrigantă și originală în această poveste este călătoria în timp pe care o face o personajul principal, bătrânul Octav (interpretat de Marcel Iureș), în urma căreia ies la iveală evenimente importante din copilăria sa, acesta rămânând în același timp prizonier al trupului său îmbătrânit.

În distribuția filmului se regăsesc și alte nume importante ale cinematografiei românești dintre care îi menționăm pe Victor Rebengiuc („Pădurea Spânzuraților", „Moromeții", „Niki Ardelean, colonel în rezervă", „Medalia de onoare", „Tatăl Fantomă"), Andi Vasluianu ("Furia", „Hârtia va fi albastră", „California Dreamin'", „Despre oameni și melci", „De ce eu?"), Lia Bugnar, Ioan Andrei Ionescu, Mihai Dinvale, Maria Obretin.

Filmările pentru „Octav" vor avea loc la Câmpulung, în județul Argeș, dar și în studiourile din Buftea (Ilfov), în perioada 21 martie - 27 aprilie 2016.
O coproducție România–Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, „Octav" are un buget de 1,4 milioane de euro și este produs de Astra Entertainment, Oblique Media și CelebFilms UK. Scenariul este semnat de Serge Ioan Celebidachi și James Olivier, iar producător este Adela Vrînceanu Celebidachi.

Imaginea va purta amprenta reputatului director de imagine italian Blasco Giurato, cunoscut pentru colaborările sale cu Giuseppe Tornatore, în special la „Cinema Paradiso" (Oscar pentru cel mai bun film străin) și cu David Lean la „Dr. Zhivago". Despre „Octav", Blasco Giurato spune că reprezintă testamentul său pe 35 de milimetri.

Muzica filmului este asigurată de un alt artist celebru în cinematografia internațională, compozitorul român Vladimir Cosma, câștigător a două premii César pentru Cea mai bună muzică de film ("Diva", în 1982, și „Le Bal", în 1984).

Serge Ioan Celebidachi, fiul renumitului dirijor și compozitor Sergiu Celibidache, a absolvit Universitatea de Teatru și Artă Dramatică din Indiana (Bloomington) și a făcut master în film la Școala Internațională de Film din Londra. A scris mai multe scenarii și a regizat documentarul "Grădina lui Celibidache", un portret de suflet al Maestrului Sergiu Celibidache.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel