Data actualizării:
Data publicării:

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi riscă viitorul politic. "Asta e, dar fac ce trebuie pentru ţara mea"

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că este dispus să facă reforma aparatului administrativ indiferent de consecinţe.  

"Eu cred foarte mult în echitate, că e fiscală, că e socială. Când lucrurile o iau razna, datoria statului, a mea ca prim-ministru, şi a colegilor mei,e ste să intervenim. Asta aşteaptă oamenii!", a declarat Marcel Ciolacu. 

"Nu vă riscaţi viitorul politic?", a intervenit Victor Ciutacu. 

"Asta este. Dar fac ceea ce trebuie pentru ţara mea! Nu am nicio problemă!", a replicat, scurt, Ciolacu. 

"Aveţi alegeri anul viitor. Ăia de îi daţi afară o să voteze invers", a punctat Victor Ciutacu la România TV. 

"Nu am nicio problemă. Până la dat afară, există multe lucruri care trebuie făcute. Repet, cred cu tărie că foarte multe instituţii din statul român trebuie comasate. Nu desfiinţează nimeni nimic. O reorganizare nu înseamnă că desfiinţezi!

E un lucru care trebuie să înceapă de mâine. Este foarte probabil să plece din ei, sigur se vor desfiinţa multe funcţii de şefi, aia vă garantez. E foarte posibil ca mulţi să se reorienteze în alte activităţi. Cunoaşteţi cumva altfel de organizare decât sistemul privat? Nu trebuie să ai competitivitate? Toată lumea trăieşte din asta. Am văzut că se scrie că vine recesiunea, apocalipsa, concedierile, e o nenorocire. Nu e. Dimpotrivă. Pentru 1,6 milioane de români, cei cu salariul minim pe economie, se măreşte salariul. Unde e recesiunea?", a declarat Marcel Ciolacu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel