Marcel Ciolacu, întâlnire la nivel înalt. Ce s-a discutat
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a avut, joi, o întrevedere cu preşedintele Egiptului, Abdel Fattah El-Sisi, prilej cu care s-a discutat despre consolidarea relaţiilor bilaterale şi extinderea domeniilor de cooperare dintre cele două ţări.
Discuţiile dintre cei doi demnitari au arătat interesul celor două ţări de consolidare a parteneriatelor şi proiectelor comune, în special în domeniul IT, energiei şi intelligence, se precizează într-un comunicat al Camerei Deputaţilor.
"Egiptul este unul dintre cei mai importanţi parteneri economici ai României din Orientul Mijlociu şi regiunea africană, ajungând în 2018 cea mai importantă piaţă de desfacere din Africa şi Orientul Mijlociu pentru exporturile româneşti. Există, în continuare, un potenţial foarte mare de dezvoltare a relaţiilor bilaterale încă nevalorificat corespunzător şi mă bucur că am avut oportunitatea unui dialog direct cu domnul preşedinte El-Sisi, care ne-a ajutat să avansăm agenda proiectelor de interes comun", a afirmat Marcel Ciolacu, conform sursei citate.
La întrevedere a fost abordată şi tema colaborării din domeniul educaţiei, ocazie cu care preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis asigurări cu privire la politica Ministerului Educaţiei Naţionale, care încurajează extinderea cooperării directe între instituţiile de învăţământ superior din România şi Egipt, precum şi participarea comună în proiecte ale Uniunii Europene în domeniile educaţiei şi formării, se mai precizează în comunicat.
Cei doi oficiali şi-au exprimat intenţia să aprofundeze cooperarea pe toate temele bilaterale de interes, în virtutea relaţiilor diplomatice şi de prietenie de peste 100 de ani care leagă cele două ţări, arată sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News