Marcel Ciolacu, în vizită la Neamț
Marcel Ciolacu, președintele #PSD, secretarul general Paul Stănescu și vicepreședintele Dragoș Benea au răspuns invitației organizației PSD Neamț și s-au aflat, joi, în județul Neamț.
Energia bună, spiritul de echipă și dorința de performanță politică sunt câteva dintre atributele întâlnirii cu domnul președinte. Împreună cu primarii și parlamentarii PSD Neamț, am transmis un mesaj de unitate și încredere, a precizat Daniel Harpa, președintele interimar al PSD Neamț.
Pe parcursul întâlnirii, s-au atins și câteva subiecte de interes local, în special atragerea de fonduri europene și dezvoltarea infrastructurii.
Președintele Marcel Ciolacu a declarat că aceste deziderate vor fi principala temă a noului Guvern, pe care-l va conduce de la mijlocul acestui an.
Evident, s-a discutat si despre provocările anului viitor, despre cele patru rânduri de alegeri. Mesajul nemțenilor social-democrați a fost unul clar: nu numai că vor câștiga, dar se vor înscrie și în competiția internă a PSD, pentru una din pozițiile de podium la nivel național!
Mulțumesc tuturor colegilor mei pentru susținere, mulțumesc domnule președinte Marcel Ciolacu pentru încrederea pe care mi-o acordați, a ținut să precizeze Daniel Harpa, președinte interimar PSD Neamț.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News