Data publicării:

Marcel Ciolacu, după retragerea medicului Cîrstoiu: A greși e omenește, a persevera e prostește

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
 Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent în studioul România TV unde a vorbit despre decizia coaliției privind retragerea candidatului comun pentru Primăria Capitalei. 

Marcel Ciolacu: A greși e omenește

 

Victor Ciutacu a ținut să-i reamintească premierului de decizia pe care coaliția a luat-o recent, și anume, retragerea medicului Cătălin Cîrstoiu din cursa electorală pentru Primăria Capitalei. 

„După aceea puneți un candidat independent din partea coaliției și îl retrageți după o lună, nu?”, a întrebat Victor Ciutacu.

„V-am zis, a greși este omenește, a persevera e prostește.”, a spus Marcel Ciolacu.

„Deci dumneavoastră admiteți public că ați greșit în strategia dumneavoastră?”, a întrebat Victor Ciutacu.

„Dacă nu aș admite că am greșit, nu am fi făcut-o. A fost o decizie a coaliției, pe care am luat-o. Apoi am văzut. Alții au încercat și încearcă în continuare.”, a mai spus premierul. 

„Ați greșit și în raport cu doamna Firea?”, a întrebat Victor Ciutacu.

„Nu. Deciziile cu doamna Firea le-am luat împreună. Au fost deciziile corecte. I-am mulțumit public și o să o fac de fiecare dată.”, a spus premierul Marcel Ciolacu la România TV. 

În cadrul emisiunii lui Victor Ciutacu, premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat când își va anunța candidatura la președinție. 

„Haideți să fim oameni serioși. Pe data de 9 sunt alegerile, apoi avem o coaliție și apoi, categoric, o să am și eu discuții cu colegii mei și o să vedem. Nu e o prioritate.”, a răspuns premierul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel