Marcel Ciolacu a indicat care este locul lui Piedone în echipa ”pentru a construi ceva pentru București”
Premierul Marcel Ciolacu nu i-a cerut lui Cristian Popescu Piedone să se retragă din cursa pentru Primăria București, în care a intrat Gabriela Firea.
Liderul social democraților, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat că edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, poate face parte din echipa PSD, ”pentru a construi ceva pentru București”, dar neagă că i-ar fi cerut acestuia să se retragă din cursa pentru Primăria Generală, în care coaliția va merge cu candidați separați, din partea PSD fiind Gabriela Firea.
”Nu, nu am cerut acest lucru și nici nu îmi permit să o fac. Eu am transmis un mesaj, împreună cu doamna Gabriela Firea, împreună cu toți colegii mei primari de sector sau candidați pentru primăriile de sector, să vedem ce este mai important pentru bucureșteni și mai puțin important pentru noi, ca și oameni politici sau ca persoane fizice.
Și cred că în această echipă este locul și domnului Cristian Popescu Piedone, pentru a construi ceva pentru București”, a declarat Marcel Ciolacu, în cadrul evenimentului de lansare a candidaturii lui Daniel Băluță pentru Sectorul 4, scrie Agerpres.
Ciolacu: ”Locul lui, în continuare la Sectorul 5”
Totodată, Marcel Ciolacu a subliniat că ”locul lui Cristian Popescu Piedone, în această echipă, nu poate să fie decât ca primar, în continuare, la Sectorul 5”, subliniind că acest mesaj nu este unul de îndemn pentru retragerea candidaturii acestuia pentru Primăria Generală .
”Eu nu îndemn pe nimeni. Fiecare dintre noi decidem ce avem de făcut. Fiului meu îi creez oportunități, fiindcă ăsta e rostul meu de tată. Decizia îi aparține fiului meu, lucrurile sunt cât se poate de simplu. (...)
Cred că îi uităm din această ecuație pe bucureșteni. Bucureștenii decid. S-a dus vremea când politica se decidea într-un birou și pe urmă, după câțiva ani, apăreau imaginile.
S-au dus acele vremuri. Bucureștenii vor decide cum este mai bine pentru ei.
Eu am vorbit ce este mai bine pentru bucureșteni. Un proiect, o viziune cu Daniel Băluță, cu Robert Negoiță, cu Gabriela Firea. Toată lumea are loc în această construcție. (...)
Sunt ferm convins că și domnul Piedone are loc în această construcție. Trebuie să vedem împreună ce este mai bine pentru București. Trebuie să depășim orgoliile personale. Am prezentat o opțiune, decizia este a fiecăruia dintre noi”, a precizat președintele PSD, în chestiunea care îl vizează pe Cristian Popescu Piedone.
Citește și: ”În acest moment, nu putem exclude nimic”. Bogdan Chirieac, după ultimul sondaj: Aici va fi lupta
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News