Data actualizării:
Data publicării:

Marc Bohan, directorul Dior timp de 30 de ani, a murit

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
FOTO: Freepik @rawpexels
FOTO: Freepik @rawpexels

Marc Bohan, cunoscut ca fiind directorul artistic al casei Dior pentru o perioadă de aproape trei decenii, de la 1961 până în 1989, a încetat din viață miercuri la vârsta de 97 de ani.

"Timp de aproape 30 de ani, el a vegheat cu un infinit respect imensa moştenire creativă lăsată de Christian Dior, pe care a ştiut să o interpreteze atât în colecţiile sale haute couture, cât şi în cele pręt-a-porter", a declarat patronul LVMH, miliardarul Bernard Arnault, într-un comunicat transmis AFP.

"Dacă această flacără vie a exigenţei creative şi artizanale franceze, pe care a menţinut-o cu răbdare, continuă să strălucească astăzi în întreaga lume, este în mare măsură datorită lui", a mai spus el.

Puţin cunoscută publicului larg, personalitatea sa a fost eclipsată de aceea, mai exuberantă, a succesorilor săi Gianfranco Ferré şi John Galliano.

Mai presus de toate, Bohan a permis casei franceze să se adreseze unor noi clienţi datorită lansării colecţiilor de pręt-a-porter pentru femei "Miss Dior", "Baby Dior" pentru copii şi "Dior Monsieur" pentru bărbaţi.

Născut la Paris pe 22 august 1926, Marc Bohan a fost pasionat de desen şi modă încă de la o vârstă fragedă, fiind încurajat de mama sa care era modistă.

El s-a alăturat casei Christian Dior în 1957, fiind responsabil cu crearea colecţiilor la Londra.

Prima lui colecţie,"Slim Look", pentru primăvara-vara anului 1961, a cunoscut un mare succes.

După plecarea sa de la casa Dior, în 1989, el a devenit director artistic al casei londoneze Norman Hartnell, până în 1992.

Pasionat de operă şi teatru, el a creat numeroase costume de scenă, colaborând mai ales cu Luchino Visconti.

Bohan a fost recompensat de două ori cu premiul "Dé d'Or", cel mai important premiu pentru un creator de modă, în 1983 şi 1988, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel