MARATONUL RADARELOR. Modelul german pe care NIMENI nu-l vrea în România
În Germania are loc în aceste zile cel de-al șaselea maraton al radarelor. Pe scurt, doar în regiunea Bayern, care este asemănătoare unui județ din România vor fi 2000 de radare. Practic, orice mișcă în respectiva zonă va fi monitorizat de radarele poliției.
Echipajele de poliție se vor amplasa în locurile anunțate în prealabil și vor sta acolo timp de 24 de ore, non-stop. Bineînțeles, nu este vorba despre același echipaj, ci fiecare polițist va fi înlocuit la finalul programului de muncă, relatează stiridiaspora.ro.
Erich Mocanu, un român plecat din România și stabilit în Germania de 28 de ani, care a înființat o asociație care sprijină românii, cu sediul la Passau, a povestit pentru stiridiaspora ce înseamnă acest maraton al radarelor. Există deja o listă completă a pozițiilor exacte, cu locul unde se vor afla echipajele poliției cu radare. Totul se va desfășura în zona Bayern, care este echivalentul unui județ din România.
Acțiuni preventive, nu pentru bani
"Aceste acțiuni, dar și în general, nu se fac pentru a câștiga bani de la șoferi, nu vrea nimeni să-i sancționeze. Acțiunile se fac preventiv, ca șoferii să se conformeze legilor de circulație. Cei care vor fi prinși cu viteză nu se vor putea plânge că nu au știut de locurile cu radar. Nu au nici o scuză, e ca și cum au făcut în mod intenționat să fie prinși," a spus Erich Mocanu.
El spune că plata amenzilor se poate face și cu cardul odată ce ai fost oprit de poliția rutieră din Germania. Ei te vor întreba dacă ești de acord cu plata amenzii sau dacă dorești să te adresezi instanței.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News