Maraton Braşov. Cel mai mare eveniment atletic din România, la poalele Tâmpei
Peste 150 de sportivi din 31 de ţări vor participa la Campionatul Mondial de Alergare 50 km care va avea loc duminică, 1 septembrie, la Braşov. Este cel mai mare eveniment atletic organizat vreodată în România.
„Este un mare eveniment pentru comunitatea atleţilor alergători din România, pentru Federaţia Română de Atletism şi toată suflarea atletismului. Este un Campionat Mondial în dezvoltare, în sensul că această formă de alergare se dezvoltă în Europa şi noi abia acum încercăm să o punem pe direcţie. Eu cred că dacă am veni în primele zece la echipe ar fi foarte bine, un sportiv în primii 20-25 ar fi nemaipomenit. Braşovul cred că poate deveni un exemplu de organizare al competiţiilor. Ne dorim foarte mult, e un vis al nostru, ca în 10-12 ani să organizăm şi noi un Campionat European de pistă“, a declarat Florin Florea, preşedintele FR Atletism.
Traseu cu două bucle pe străzile din Braşov
Traseul constă din două bucle, care se parcurg succesiv: o buclă de 5 km (care se parcurge o singură dată) şi o buclă de 9 km (care se parcurge de cinci ori). Prima buclă a traseului pentru Campionatul Mondial de 50 de kilometri de la Braşov are 5 kilometri şi se parcurge o singură dată. Ea porneşte de la Hotel Aro Palace şi merge pe Bulevardul Eroilor - Bd. 15 Noiembrie - str. Zizinului (până în dreptul blocului de la Zizinului nr. 14) şi retur. Următoarea buclă are nouă kilometri şi se parcurge de cinci ori, cu start de la Hotel Aro Palace, apoi pe Bulevardul Eroilor - Bulevardul 15 Noiembrie - Calea Bucureşti (până la sensul giratoriu de la intersecţia cu Bulevardul Saturn şi retur, informează monitorulexpress.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News