Data actualizării:
Data publicării:

MApN a dat presei dovada că strategia guvernului nu are șanse

Autor: Val Vâlcu | Categorie: Stiri
WhatsApp

MApN, responsabil de organizarea paradei de 1 Decembrie, a cerut redacțiilor acreditarea cameramanilor sau fotoreporterilor pentru eveniment.  Unde urmează să stea aceștia? În locul din care au cea mai bună perspectivă asupra Pieței Constituției și Palatului Parlamentului. Adică, acolo unde turiștii ar avea cea mai spectaculoasă priveliște, dacă ar sta într-un hotel sau restaurant.

Ministrul Economiei, Costin Borc, a schițat  strategia guvernamentală de dezvoltare, într-un interviu acordat Digi24. Guvernul vede dezvoltarea pe termen lung ca fiind legată de agricultură, de turism, de IT și de reindustrializare, a menționat Borc.

Un email trimis redacțiilor de către Ministerul Apărării ne semnalează că, în ceea ce privește turismul, nu sunt șanse să contribuie la dezvoltare. De fapt, statul și societatea românească sunt programate pentru eșecul în turism. Rămâne de discutat dacă avem sau nu potențial  turistic, cert este că România este astfel contruită încât să descurajeze turismul și să blocheze accesul la obiectivele de interes turistic.

Turiștii, întâmpinați de Parchet și de Fisc

MApN nu are nicio vină, evident, că în fața singurului monument faimos la nivel internațional statul român și-a amplasat Ministerul Mediului, Ministerul Turismului, Procuratura și Fiscul!

Turiștii care vin să vadă ”Casa lui Ceaușescu”  sunt deversați într-o parcare. Nu există cafenele, bistrouri sau hoteluri, ci doar instituții publice și spații de locuit, ca în cartierele dormitor din periferie.

”Schimb de locuință” între hoteluri și ministere

O strategie de dezvoltare a turismului trebuie să pornească de la kilometrul zero, din Piața Constituției. Zona, ce la palat la Unirii, ar trebui reamenajată urgent, cu atât mai mult cu cât Centru Istoric va fi închis, fie de ISU, fie de cutremur. Teoretic, nimic nu împiedică mutarea ministerelor în spații noi, construite  rapid pe terenul viran din preajma Bibliotecii Naționale și vânzarea sau concesionarea clădirilor din Piață către hotelieri și restauratori. Se poate chiar apela la un ”schimb de locuință”: privatul construiește noul sediu, ca să se poată muta, la schimb, în cel vechi. Cuplat cu proiectul Marii Grădini Centrale, ar rezulta un imens spațiu de dezvoltare cultural-turistică, așa cum nu are niciun oraș european. Asta teoretic.

Misiunea, imposibilă

Practic, nimic nu e mai important pentru un birocrat decât sediul în care se află propriul scaun. Zeci sau sute de obstacole vor fi găsite în miile de legi care sugrumă România, ca să nu se complice, ca să justifice inacțiunea. Adevărata reformă a statului înseamnă că acesta face strategii și le poate aplica în termene rezonabile. Dacă nu poate muta cinci miniștri, câteva sute de metri cu biroul, nu cred că guvernul Cioloș va muta munții.

”Dovada” trimisă de MApN

”In vederea facilitarii accesului pe terasa cladirii Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor (sublinierea red.) in ziua de 1 Decembrie, in intervalul 08.00-13.00, va rugam sa ne transmiteti pana astazi, 24 nov., ora 16.00, solicitarile dumneavoastra pentru un cameraman sau un fotoreporter. Mentionam ca persoana nominalizata de dumneavoastra va ramane pe terasa pe tot timpul desfasurarii paradei”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel