Manuela Catrina (MCSI): Nu toate oraşele sunt gata să fie oraşe smart
Data publicării:
Autor: Vlad Manolache
WhatsApp
poza cu caracter descriptiv
poza cu caracter descriptiv
Manuela Catrina, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), a explicat situația reală a procesului de digitalizare a orașelor din România.

Nu toate oraşele sunt gata să fie oraşe smart, iar pentru a asista la o transformare digitală avem nevoie de patru lucruri: oameni, proceduri, politici şi platforme, a declarat, marţi, Manuela Catrina, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), la expo-conferinţa "Comunităţi inteligente sustenabile. Provocări actuale şi de perspectivă".

"E un proces dificil"

"Avem nevoie de o strategie naţională pentru smart city pentru că instrumentele digitale sunt unele dintre soluţiile pe care le avem la îndemână pentru a moderniza România, oraşele noastre şi locul în care trăim. Pentru a asista la o transformare digitală, avem nevoie de patru lucruri: oameni, proceduri, politici şi platforme. Din păcate, noi, de foarte multe ori, începem cu platformele, eventual încercăm să adunăm nişte oameni şi punem mai la sfârşit procedurile şi politicile. În aşa fel, lucrurile nu pot să funcţioneze. E un proces dificil, mai ales că tehnologiile noi reprezintă o transfomare continuă. Dacă într-o comunitate în care alte lucruri ard, uneori chiar la propriu, e greu să te reîntorci de fiecare dată, să te apuci să modernizezi şi transformi. Cu siguranţă, anumite lucruri trebuie standardizate, dar este un standard care evoluează. O să spun ceva care nu e neapărat plăcut: nu toate oraşele sunt gata să fie oraşe smart. Există standarde internaţionale care măsoară de la numărul de şomeri la suta de locuitori, la numărul de locuitori care au studii superioare. Avem o mare varietate de lucruri, deci trebuie să ne uităm la toate aspectele, nu doar la conectivitate", a spus Catrina.

"Ne interesează foarte mult zona de securitate cibernetică"

Potrivit oficialului, un oraş inteligent este un oraş care trebuie să aibă lideri cu viziune, dar şi locuitori inteligenţi.

"Strategia Naţională de Smart City nu e încă gata, dar am descoperit că are atât de multe componente... Sunt sisteme care deja există şi atunci trebuie să lucrezi cu ele şi atunci trebuie să te gândeşti cum să faci, astfel încât să nu mai laşi tu o grea moştenire. Mai avem scurtăturile, gen 'Avem o aplicaţie veche, haide să o punem pe mobil'. Cred cu tărie că un oraş inteligent este un oraş care are lideri cu viziune şi lideri inteligenţi, dar şi cetăţeni inteligenţi. Toţi am văzut multe strategii. Strategia pentru smart city va avea puterea pe care o dăm noi, găsind în ea resursele să modernizăm comunităţile. Strategia trece prin Guvern în colaborare cu colegi şi celelalte instituţii, la fel ca şi strategia pentru 5G. Trebuie să fim de acord cu ceea ce scrie acolo, ca să se aplice ceea ce există acolo. Pe noi, ca minister, ne interesează foarte mult zona de securitate cibernetică, de rezilienţă, de interoperabilitate, de protecţie a datelor. Sunt convinsă că pe alţi colegi din alte domenii îi interesează alte lucruri în această strategie", a afirmat secretarul de stat din MCSI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel