Manuel Neuer, portarul Germaniei, avertisment înainte de meciul cu România. "Nu ne mai permitem greşeli"
Manuel Neuer, portarul naţionalei Germaniei, şi-a avertizat colegii înainte de meciul cu România că nu îşi mai permit să facă greşeli.
"Nu mai putem face greşeli. Trebuie să tragem de noi şi aşteptăm cu nerăbdare următoarele trei meciuri şi Campionatul European din acest an. Avem ambiţii mari, vrem să avem cât mai mult succes şi toţi suntem nerăbdători să începem", a spus portarul lui Bayern Munchen şi al naţionalei Germaniei, care sâmbătă va împlini 35 de ani.
Germania va disputa primele meciuri după ce a încheiat dezastruos participarea sa în Liga Naţiunilor, cu un 0-6 pe terenul Spaniei în luna noiembrie. Joi, Mannschaft va primi vizita Islandei la Duisburg, duminică va întâlni România la Bucureşti, apoi va reveni la Duisburg pentru meciul cu Macedonia de Nord de pe 31 martie.
Joachim Low pleacă de la naţională în vară
Selecţionerul Joachim Loew, criticat pentru rezultatele sub aşteptări, a anunţat că se va retrage după EURO 2020, ce a fost amânat un an din cauza pandemiei de coronavirus.
Potrivit lui Neuer, Loew este foarte motivat şi în ultimele luni de mandat, iar echipa este hotărâtă să-i facă "un cadou extraordinar" la Campionatul European.
Germania are o grupă grea la turneul final, urmând să întâlnească Franţa, campioana mondială, Portugalia, campioana europeană, şi Ungaria.
"Va fi important să profităm de fiecare şedinţă de antrenament şi de fiecare meci. Trebuie să începem cu o atitudine pozitivă, fiindcă avem mai multe adversare puternice în grupa noastră şi toate aceste meciuri sunt decisive", a spus Neuer.
În altă ordine de Joshua Kimmich, mijlocaşul lui Bayern Munchen, s-a vindecat de gripă şi s-a alăturat marţi naţionalei. În schimb, fundaşul central Niklas Suele (Bayern) şi fundaşul stânga Robin Gosens (Atalanta) vor rata meciul cu Islanda din cauza unor accidentări musculare, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News