Mănuşile de piele sunt intacte şi prezintă încă urmele încheieturilor degetelor persoanei care le-a utilizat.
Obiectele sunt realizate dintr-o singură bucată de piele şi sunt concepute astfel încât să îmbrace degetele utilizatorului pentru a absorbi impactul loviturilor.
„Am văzut reprezentări ale mănuşilor de box din Roma înfăţişate pe statuete din bronz, picturi şi sculpturi, însă privilegiul de a găsi două exemple reale din piele este ceva cu totul deosebit, a declarat pentru săptămânalul Hexham Courant doctor Andrew Birley, directorul lucrărilor de excavaţie de la Vindolanda.
Birley a adăugat că „ţi se face părul măciucă atunci când realizezi că ai descoperit ceva atât de uimitor, ca aceste mănuşi de box.
Unica pereche de mănuși de box din Roma Antică
Patricia Birley, care a studiat obiectele găsite, a declarat pentru The Guardian că, după părerea sa, aceasta este prima pereche de mănuşi de box din Roma Antică existentă astăzi, în ciuda faptului că acest sport era foarte popular în acele vremuri.
„Este întotdeauna extrem de încântător să găseşti ceva despre care ştii din alte surse - reprezentări din picturi murale, vaze... - însă, să poţi vedea obiectul real este ceva cu totul unic, a spus ea.
„Cea mai mare dintre mănuşi a fost reparată. Proprietarul a dorit neapărat să o utilizeze mai departe, aşa că a făcut tot ce a putut pentru a o repara şi a o petici, a adăugat specialista.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic