Pacquiao, care în decembrie va împlini 40 de ani, a câştigat meciul în runda a şaptea, după ce îl trimisese pe argentinian la podea prima oară în runda a treia.
Sunt surprins să înving prin KO, a declarat ulterior Pacquiao, care nu mai câştigase înainte de limită de nouă ani. A fost o lungă perioadă de timp în care nu mai învinsesem în vreo luptă în acest fel. Astăzi m-am simţit în formă, a adăugat filipinezul, care şi-a dominat adversarul pe parcursul tuturor rundelor atât prin viteză cât şi prin precizia loviturilor.
Pacquiao, care este angajat şi pe scena politică în ţara sa după alegerea în Senat în 2016, nu mai urcase în ring de la înfrângerea la puncte în faţa australianului Jeff Horn pentru titlul WBO la categoria welters, pe 2 iulie 2017. El a obţinut sâmbătă seara cea de-a 60-a victorie la profesionism, din care 39 prin KO, având şapte înfrângeri şi două egaluri.
Justin Fortune, preparatorul fizic al celui supranumit Pac-Man era de altfel optimist înaintea meciului şi spunea că lumea va vedea revenirea vechiului Pacquiao. Metabolismul său este impresionant. Este un monstru, afirma Fortune, după ce mai multe voci şi-au exprimat îndoiala cu privire la rezistenţa şi vigoarea pe care le mai poate avea în ring un pugilist ajuns la aproape 40 de ani.
Argentinianul Lucas Matthyse, 35 de ani (39 victorii, dintre care 36 prin KO, 4 înfrângeri) îşi adjudecase titlul mondial WBA la welters în ianuarie, după ce l-a învins la limită pe thailandezul Teerachai Sithmorseng.
Pentru filipinez aceasta ar putea fi ultimul meci, el declarând că se va mai gândi dacă va mai urca în ring sau nu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand