Data publicării:
MANIFESTARE de AMPLOARE organizată de Primăria Sectorului 5
Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, se ține de cuvânt. Așa cum a promis la începutul mandatului, după alegerile din iunie, anul acesta, edilul a promis locuitorilor Sectorului 5 organizarea Zilelor Recoltei.
În baza HCLS 5 nr. 59/05.09.2016 și HCLS 95/30.09.2016, Primăria Sectorului 5, în colaborare cu Administrația Piețelor Sector 5, cu aportul Administrației Domeniului Public Sector 5, S.A. Amenajare Edilitară și Salubrizare și al Poliției Locale Sector 5 vor organiza Târgul "Zilele Recoltei – ediția 2016".
Manifestarea, care va avea loc în Piața Ferentari și platoul limitrof acestui centru agroalimentar, se va desfășura în perioada 7-16 octombrie, iar în zilele de 7, 8 și 9 octombrie vor fi dedicate și momentelor artistice. Sunt așteptați 130 de expozanți, producători și agenți economici.
Citește și: Primarul Daniel Florea deschide în Ferentari Zilele Recoltei 2016
Prin organizarea Zilelor Recoltei, Administrația Piețelor Sector 5, dorește încurajarea producătorilor să ocupe permanent spațiile libere existente în Piața Ferentari și în toate piețele Sectorului 5. Astfel, locuitorii Sectorului 5 vor putea să achiziționeze produse proaspete, la preț de producător, iar piețele Sectorului 5 se vor fideliza ca locații cu produse de calitate și prețuri accesibile oricărui buzunar. Totodată, se încearcă transformarea acestui eveniment într-unul de tradiție pentru Sectorul 5, care să fie organizat anual, în această locație.
[citeste si]
De asemenea, stabilirea unui contact cu producătorii și cu federațiile de producători poate genera, cu siguranță, organizarea unor alte asemenea târguri și evenimente de profil, în alte perioade ale anului și în alte locații de pe raza Sectorului 5. Exceptând criteriile socio- culturale, acest eveniment se organizează atât pentru a veni în întâmpinarea nevoii populației Sectorului 5 de a consuma produse provenite direct de la producători, cât și pentru încurajarea economiei a producției agricole românești, în mod special a micilor producători.
Pe parcursul desfășurării întregului eveniment vor fi amplasate 130 de standuri de expoziție și vânzare produse tradiționale alimentare și nealimentare.
Programul desfășurării evenimentelor pe parcursul întregului festival va fi zilnic, în intervalul 10.00 – 21.00, în cadrul cărora se vor desfășura următoarele activități:
• ateliere meșteșugărești: pictură, olărit, decorat obiecte de uz casnic de lemn etc.
• spectacole
Manifestarea organizată de edilii Sectorului 5 nu va fi lipsită și de programe artistice specifice, respectiv fanfară, ansamblu de călușari și trupe de dans ale copiilor, lăutarii Bucureștiului sau concert de muzică folclorică și taraf.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News