Fost şef al formaţiunii VMRO-DPMNE (dreapta), Nikola Gruevski, 48 de ani, a condus guvernul macedonean între 2006 şi 2016. El a fost condamnat, la recurs, în octombrie, pentru că a primit pentru uz personal o maşină Mercedes în valoare de 600.000 de euro, plătită din bani publici, relatează AFP. Arestarea sa a fost cerută de un tribunal din Skopje după expirarea unui termen dat omului politic, în prezent deputat, pentru a se prezenta la închisoare după ce a epuizat toate căile de recurs.
"Ministerul a primit ordinul tribunalului principal din Skopje de a-l aresta pe Gruevski", a declarat Toni Angelovsvki, purtător de cuvânt al ministerului de Interne. "Nu există pentru moment mandat internaţional de arestare. Dacă nu reuşim să-l găsim în ţară în cursul următoarelor 24 de ore, atunci îl vom căuta la scară internaţională", a explicat el. Fostul premier este doar la începutul problemelor sale judiciare, deoarece este urmărit în alte cinci dosare privind fapte de corupţie, abuz de putere, fraudă electorală, dar şi ascultare ilegală a adversarilor sau a reprezentanţilor societăţii civile. Tabăra sa a fost înlăturată de la putere în primăvara anului 2017 de o coaliţie condusă de Zoran Zaev şi susţinută de partidele minorităţii albaneze.
Nikola Gruevski a denunţat o "persecuţie politică"
În timpul în care s-a aflat la putere, Gruevski a fost adeptul liniei intransigente a Macedoniei în conflictul său cu Grecia cu privire la schimbarea denumirii republicii. Parlamentul macedonean a început în octombrie un proces în vederea schimbării numelui ţării în "Republica Macedonia de Nord", un prim pas pentru a pune capăt acestui diferend vechi de 25 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată