"În zilele următoare va fi emis un mandat de arestare (contra fostului preşedinte socialist), pentru că am efectuat demersurile corespunzătoare", a declarat presei Jeanine Anez, o senatoare de dreapta, după o ceremonie militară. Potrivit acesteia, Evo Morales "nu a respectat nimic niciodată, nici măcar Constituţia", şi, în consecinţă, dacă revine în Bolivia, "ştie că va trebui să dea răspunsuri ţării, deoarece este tras la răspundere de justiţie".
Abandonat de poliţie şi de armată, Evo Morales a fost constrâns la demisie pe 10 noiembrie, după trei săptămâni de manifestaţii pentru a protesta faţă de alegerile umbrite de fraude, potrivit opoziţiei şi Organizaţiei Statelor Americane (OSA). El a candidat pentru al patrulea mandat după ce a stat aproape 14 ani la conducerea Boliviei.
Denunţând o "lovitură de stat", Evo Morales s-a refugiat în Mexic, apoi, după o scurtă vizită în Cuba, a plecat în Argentina. Guvernul preşedintelui peronist de centru-stânga al Argentinei, Alberto Fernandez, i-a acordat protecţie în calitate de refugiat.
La sfârşitul acestei săptămâni, responsabili ai Mişcării spre Socialism (MAS), partidul lui Evo Morales, s-au deplasat la Buenos Aires pentru a defini împreună cu el strategia MAS în vederea viitoarelor alegeri generale.
Parlamentul Boliviei a votat la sfârşitul lui noiembrie o lege convocând alegeri prezidenţiale şi legislative la care Evo Morales nu va avea dreptul să participe. Data acestor alegeri nu a fost stabilită deocamdată. La începutul lui decembrie, MAS l-a numit pe Evo Morales" şef de campanie" al partidului pentru aceste viitoare alegeri.
Evo Morales a afirmat cu acel prilej că intenţionează să revină în ţară. "În curând, voi fi în Bolivia, pentru că ne lansăm împreună în aceste alegeri şi pentru a le câştiga, cum am făcut întotdeauna", a declarat el atunci prin telefon.
Vezi și: Mexicul îi acordă azil politic lui Evo Morales
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei