Data actualizării:
Data publicării:

Manchester City - Arsenal, derby-ul care poate decide titlul în Premier League. Gabriel Jesus: Fiecare meci este o finală

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto Agerpres
Foto Agerpres
Arsenal a rămas pe primul loc, dar Manchester City s-a apropiat la doar 5 puncte și a devenit favorita la titlu datorită celor două meciuri în plus pe care le mai are de disputat.

Arsenal a reușit o revenire spectuaculoasă în ultima etapă din Premier League. În minutul 88, Southampton conducea cu scorul de 3-1, dar Martin Odegaard și Bukayo Saka au adus 1 punct pentru 'tunari'.

Gabriel Jesus a spus cum este atmosfera din vestiarul lui Arsenal.

'Am spus cu toții: trebuie să continuăm, să continuăm să credem. Premier League este un campionat foarte greu de câștigat. Nu suntem aici să căutăm scuze, dar este o ligă foarte grea, avem jocuri bune și jocuri mai slabe. Ultimele meciuri pe care le-am avut, am întâlnit adversari foarte duri. Chiar dacă nu pierzi punctele ca noi în ultimele jocuri, nimic nu se schimbă.

Fiecare meci este o finală și să gândim la fiecare că acesta este cel mai important joc al sezonului pentru noi. Trebuie să înțelegem că fiecare punct poate decide campioana. Dar, așa cum spunem cu toții, acum este timpul să rămânem împreună. În ultimele două jocuri, am început atât de bine și apoi nu am mai putut să ținem mingea și să continuăm să jucăm în felul nostru.

Southampton a fost opusul, nu am început bine ca în alte jocuri, dar la final am făcut tot posibilul, însă am pierdut de două puncte. Suntem aici jucând pentru un club imens și pentru toți suporterii lui. Trebuie să ne descurcăm, să revenim și să fim din nou concentrați și puternici, pentru că orice se poate întâmpla de acum până la sfârșitul sezonului', a declarat Gabriel Jesus, conform goal.com.

 Arsenal se va deplasa, miercuri, la Manchester pentru a disputa cu City un meci care poate decide titlul în Premier League.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel