Data publicării:
Mănăstirea Rîmeţ, cuprinsă de flăcări. Pompierii intervin la fața locului
Un număr de 66 de pompieri militari din Alba şi Cluj acţionează vineri pentru lichidarea incendiului izbucnit la mănăstirea Rîmeţ, intervenţia acestora fiind îngreunată din cauza materialelor aflate în compoziţia acoperişului clădirii care adăposteşte chiliile şi unde focul se manifestă pe o suprafaţă de 800-1.000 de metri pătraţi.
"Intervenţia pompierilor este îngreunată de materialele aflate în compoziţia acoperişului (cantităţi foarte mari de vată minerală), care emit o radiaţie termică foarte puternică", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, căpitan Radu Botezan.
Potrivit acestuia, misiunea de stingere este în dinamică, acţionându-se pentru decopertarea acoperişului şi lichidarea focarelor de incendiu. Un număr de 61 de subofiţeri şi 5 ofiţeri, de la Detaşamentele Aiud, Alba Iulia şi Turda - Cluj, acţionează cu şase autospeciale, două autoscări de 42 de metri, un container multirisc şi o motopomă de mare capacitate.
Mănăstirea Rîmeţ este cel mai vechi aşezământ monahal din Transilvania. Aici, sunt acum în jur de 100 de călugăriţe. Primii călugări s-au stabilit la Rîmeţ la începutul secolului al XIII-lea, ridicând pentru început o biserică de lemn. Un secol mai târziu este construită o biserică de piatră, a cărei arhitectură aminteşte de cele din Ţara Haţegului şi Zarandului din secolele XIII-XIV. Cea de-a doua biserică, cea nouă, a fost construită între 1982 şi 1992. Mănăstirea este printre cele mai mari din Transilvania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News