"Toată activitatea managerială se bazează pe principiul respectării legii. Nu răspund la presiunile făcute de grupuri de interese. Nu cer decât respectarea legii, justificarea cheltuielilor în decontul pe pacient și la secția UPU, așa cum se face în tot spitalul. Justificarea unor achiziții pe baza nevoilor reale și respectarea reglementărilor și procedurilor în vigoare. În relația cu colegii și colaboratorii mă bazez pe comunicarea deschisă în contextul în care reglementările trebuie aduse la cunoștința tuturor angajaților spitalului", a declarat managerul Sorin Păun.
Citește și: Revoltă la Floreasca. Managerul spitalului: Du-te în p... mă-tii!
Cât despre demisia în lanț a medicilor de la UPU Floreasca, acesta a anunțat că urmează să aibă o discuție cu fiecare demisionar în parte, precizând însă că în respectivele demisii nu apare motivația deciziei.
"Demisia este un act unilateral. Nu am notat în aceste demisii scrise niciun fel de motivație. Există o regulă în spitalul de urgență la care apelez: orice demisie să fie prezentată managerului și discutată punctual. Când mă trezesc cu mai multe demisii deodată, nu pot vorbi în colectiv, ci cu fiecare în parte, mai ales că în aceste demisii nu se regăsește motivul demisiei", a adăugat managerul unității medicale.
"Sper ca medicii colegi de la secția UPU să înțeleagă că au depus un jurământ în slujba pacientului și nu în interesul unui om sau al unui grup de interese și să nu se lase manipulați", a mai spus Sorin Păun.
Sorin Păun a precizat, de asemenea, că săptămână viitoare urmează să facă un anunț pentru angajări de personal medical și personal administrativ. Până acum nu a fost posibil din cauza lipsei bugetului de venit și cheltuieli, motivul fiind întârzierea semnării contractului cu Casa de Asigurări, a explicat managerul instituției.
Miercuri, 17 din cei 31 de medici de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) şi de la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) şi-au depus demisiile. Mai mult, şi colegii lor de departament au spus că vor face acelaşi lucru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine