Data publicării:
Mamă cu un copil în brațe, bătută până la sânge de fostul soț, în plină stradă. Radu Leca: Am văzut și intelectuali deosebiți, de marcă, care au cedat în baza acestei furii
Psihologul Radu Leca a vorbit despre cazul din Târgu Jiu, acolo unde o mamă a fost bătută de către fostul soț.
Un bărbat din Gorj și-a bătut fosta soție în Piața Centrală din Târgu Jiu.Femeia se afla cu copilul său atunci când fostul soț a venit nervos la ea. Cei doi au început să se certe, iar bărbatul a început să devină agresiv și a lovit-o de mai multe ori în zona feței până a umplut-o de sânge. După cum se vede în imagini, sângele mamei a ajuns și pe hainele micuțului, care, potrivit unor martori, se afla în brațele victimei cât timp era lovită, relatează Realitatea Plus. Agresorul a fugit imediat de la fața locului, dar a fost prins mai târziu de polițiști.
Tânăra de 29 de ani a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Cu puțin timp înainte de incident, bărbatul de 31 de ani s-a filmat în direct pe rețelele de socializare, în timp ce se deplasa spre Târgu Jiu. Pe filmare el transmis unei rude că se duce să își ia copilul. Psihologul Radu Leca a vorbit despre acest caz într-o intervenție telefonică. Acesta a explicat că un astfel de comportament apare din cauza lipsei de inteligență emoțională și de multe ori tații sunt deranjați de faptul că petrec prea puțin timp cu copiii lor, mai ales după divorț. Mai mult decât atât, astfel de comportament agresiv poate fi întâlnit și în cazul peroanelor cu un IQ ridicat.
Radu Leca: Avem de-a face cu încă o ceartă în interiorul unei foste familii care are legătură cu minorul
"Este vorba despre copil. Avem de-a face cu încă, și încă, și încă o ceartă în interiorul unei foste familii care are legătură cu minorul, respectiv cu programul de vizitare și de cât stă tatăl cu copilul, fiindcă în majoritatea divorțurilor cele mai rele argumente au legătură cu incapacitatea, în special, în speță, pentru că așa se întâmplă, fir-ar să fie, a taților de a nu sta cât vor ei cu copiii. Până în momentul divorțului tatălui nu i-a păsat foarte tare de ce se întâmplă în casă, respectiv nu și-a petrecut prea mult timp cu minorul, după divorț își dorește mai multă putere, stric ca să umilească mama, să-și petreacă timp cu copilul. Și de câte ori spune că vrea să își vadă copilul, mama vine și îi spune că nu poate fiindcă e bolnav, fiindcă e la grădiniță, nu poate fiindcă nu se poate.
"Am văzut și intelectuali deosebiți, de marcă, care au cedat în baza acestei furii"
Ei, toate aceste lucruri au explodat și rezultatul a fost acesta, violența în public, femeie bătută până la sânge cu copilul în brațe, doar pe baza unei mentalități. Este uluitor. Am văzut și intelectuali deosebiți, de marcă, care au cedat în baza acestei furii, respectiv că nu își petrece îndeajuns timp cu copiii. Am văzut și oameni care nu au eticheta de intelectuali, dar au facultăți, un 140 IQ-ul, care și eu clacat când vine vorba de copii. Nu cred că aș putea să pun pe seama inteligenței cognitive, ci doar în baza noțiunii de inteligență emoțională această formă de tip abuziv, total abuziv, de manifestare. Oameni buni, să o luăm și altfel. O femeie a fost bătută cu copilul în brațe, în piață. Și ce să vedeți? S-a întâmplat ceva? A ajutat-o cineva?", a declarat psihologul Radu Leca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News