Major, câinele lui Joe Biden a muşcat din nou, după orele de dresaj: A înhăţat pe cineva în timp ce se afla la plimbare
Câinele ciobănesc al preşedintelui Joe Biden a muşcat din nou.
Major, ciobănescul preşedintelui american Joe Biden, a muşcat din nou, victima necesitând asistenţă medicală, au indicat pentru CNN două persoane aflate la curent cu cele întâmplate.
Incidentul, care a implicat un angajat al agenţiei pentru parcurile naţionale, National Park Service, a survenit luni după-amiaza pe aleea sudică a Casei Albe. Angajatul în cauză era în timpul serviciului şi a trebuit să se întrerupă pentru a fi tratat de unitatea medicală a Casei Albe (WHMU), potrivit Agerpres.
Michael LaRosa, secretarul de presă al Primei Doamne Jill Biden, a explicat că Major, un ciobănesc german de trei ani adoptat în 2018, este "încă în proces de adaptare la noul mediu".
"Da, Major a înhăţat pe cineva în timp ce se afla la plimbare. Din extraprecauţie, respectivul a fost consultat de WHMU şi apoi a revenit la lucru nevătămat", a spus LaRosa.
Serviciul naţional al parcurilor nu a răspuns deocamdată la solicitarea de comentarii a CNN.
Major a urmat ore de dresaj în urma unui alt atac
Potrivit Casei Albe, Major a urmat ore de dresaj în ultimele două săptămâni, după un alt incident similar la începutul lui martie.
Într-o înregistrare video cu plimbarea problematică de luni după-amiaza care a fost difuzată pe Twitter de corespondentul Reuters la Casa Albă, Jeff Mason, Major este văzut în lesă, ceea ce nu se întâmplă de regulă când câinii cuplului prezidenţial sunt plimbaţi prin incintă, în prezenţa preşedintelui şi a Primei Doamne sau a administratorului şef al curţii Casei Albe, Dale Haney.
Pe 8 martie, Major l-a rănit pe un angajat al Serviciului secret de la Casa Albă, suficient cât să necesite tratament din partea aceleiaşi WHMU. Secretara de presă a Casei Albe Jen Psaki a calificat acel incident ca fiind "minor", atribuind comportamentul câinelui procesului de "adaptare la un mediu nou şi oameni noi".
Reacția lui Joe Biden
Major şi celălalt ciobănesc german al soţilor Biden, Champ, au fost trimişi atunci imediat la locuinţa cuplului din Wilmington, în statul Delaware, Jen Psaki explicând că este vorba de o excursie pregătită dinainte.
Preşedintele Joe Biden a asigurat într-un interviu acordat ABC News mai devreme în martie că Major primeşte instructaj.
"Tu mergi şi după colţ îţi apar în faţă doi oameni pe care nu-i cunoşti. Major sare să te protejeze", a relatat Biden, subliniind însă că Major "este o dulceaţă de câine. Optzeci şi cinci la sută dintre oameni îl plac, nu face decât să-i lingă şi să dea din coadă. Dar înţeleg că unora pur şi simplu le este frică de câini".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News