Data publicării:

Majestatea Sa Margareta, în faţa românilor şi moldovenilor din Spania

Autor: Liana Ganea | Categorie: Politica
WhatsApp
foto: Familia Regală a României, Facebook
foto: Familia Regală a României, Facebook

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române și Alteța Sa Regală Principele Consort Radu au fost invitații Ambasadei Republicii Moldova la Madrid, în ziua a treia a vizitei lor în Regatul Spaniei, desfășurată în această săptămână.

Custodele Coroanei Române și Principele Consort, însoțiți de ambasadorul României în Regatul Spaniei, George Gabriel Bologan, au fost primiti de ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Spaniei, Eugeniu Revenco. Aceștia au semnat în Cartea de Onoare a ambasadei, informează Agerpres.

De la sediul Ambasadei Republicii Moldova la Madrid, Majestatea Sa și Principele Consort au făcut o vizită la Președinția Comunității Madrid. Acolo au fost întâmpinați de Miguel Angel Garcia Martin, ministru regional pentru Președinție, Justiție și Administrație Locală, precum și de Cristina Menendez, director general pentru Cooperare cu statul și Uniunea Europeană. La întâlnire au participat și numeroși reprezentanți ai comunității din România și Republica Moldova.

"Prezenţa dumneavoastră aici este un act de recunoştinţă faţă de rolul monarhiei în istoria şi dezvoltarea contemporană a României, este un act reparatoriu faţă de momentul când unii i-au interzis regelui să revină în propria patrie. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie", a declarat ambasadorul României în Regatul Spaniei. 

foto: Familia Regală a României, Facebook

"Discursul regelui Mihai din Parlamentul României din 2011 a rămas în memoria celor care fac o politică cu principii, a rămas în memoria celor care nu golesc religia de credinţă şi îşi iubesc ţara cunoscând valoarea sacrificiului", a spus ambasadorul Bologan care a amintit cu această ocazie câteva citate din acest discurs: "Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie; Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa; România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos; Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti".

Ambasadorul României în Regatul Spaniei și-a încheiat discursul menționând cu impactul puternic al cuvintelor Majestății Sale, Regele Mihai, exprimate în Parlamentul României: " 'Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!' ".

foto: Familia Regală a României, Facebook

Ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Spaniei a apreciat sprijinul Majestății Sale Margareta pentru parcursul european al Moldovei și pentru revenirea acesteia în familia europeană puternică și prosperă. Ambasadorul Eugeniu Revenco a evidențiat, de asemenea, cooperarea și integrarea eficientă a celor două comunități, din România și Republica Moldova, în Spania. "Mă bucur că cele două comunităţi interferează, sunt foarte bine integrate aici în Spania şi sunt foarte bine primite de autorităţile spaniole", a declarat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel