Data actualizării:
Data publicării:

Maica Tereza, CANONIZATĂ. Moment istoric la nivel mondial

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Maica Tereza va fi canonizată duminică, 4 septembrie, de către Papa Francisc în cadrul unei ceremonii la Vatican.

Papa Francisc oficiază slujba la care vor veni 13 șefi de state și de guverne printre care prim-ministrul Indiei.

Au fost distribuite 100.000 de bilete pentru eveniment, dar se pare că vor fi mai mulți participanți. De asemenea, vor fi 600 de ziariști, dintre care 125 reporteri TV.

Scriitorul Dan Ciachir a povestit pentru DC News că Maica Tereza s-a autonumit "creionaș în mâna lui Dumnezeu", lucru care arată dimensiunea smereniei, smerenia în care se vedea, prin care se reflecta.

Maica Tereza a fost distinsă, în 1979, cu Premiul Nobel pentru Pace, pentru o viață închinată semenilor din lumea întreagă. Ceremonia de decernare a avut loc la 10 decembrie 1979, iar Maica Tereza a primit premiul Spre slava lui Dumnezeu și în numele celor săraci. La acel moment, Maica Tereza a refuzat masa aferentă spunând că decât să facă acea recepție, mai bine bine hrănește 2.000 de săraci, motiv pentru care s-a făcut prânz creștin.

Dan Ciachir ne-a citat o declarație extrem de frumoasă despre Maica Tereza, declarație care îi aparține lui Giovanni Maria Vian, directorul ziarului L'Osservatore Romano: "A fost o personalitate dramatică, una care a străbătut un secol cumplit cu ochii ațintiți înspre Dumnezeu. A trăit pentru ceilalți nu numai în sens social, ci mai ales în sens spiritual. Veșmântul său era celebru în toată lumea. A fost singura călugăriță distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace în 1979".

[citeste si]

Maica Tereza s-a dedicat în întregime semenilor săi, îngrijind copii sau alinând suferințe, a deschis o școală în aer liber și o casă pentru cei fără adăpost și a convins autoritățile locale să facă donații pentru această cauză. Prin eforturile Maicii Tereza, milioane de bolnavi și muribunzi au primit adăpost și au fost tratați în dispensare mobile sau în clinici specializate și sute de mii de copii abandonați au fost îngrijiți și dați spre adopție.

Într-o zi, un ziarist, văzând-o cum spăla un bolnav cu răni grave, a spus: Eu n-aș face așa ceva nici pentru un milion de dolari. Nici eu, i-a răspuns Maica Tereza. Pentru un milion de dolari nu, însă din iubire față de Hristos, da, și cu bucurie.

Maica Tereza s-a împotrivit în mod clar avortului și legalizării divorțurilor. În anul 1994, în cadrul unei conferințe la Washington, a declarat: Nu ucideți copilașii! Le rog pe toate mamele din lume: Dacă nu doriți un copil, dați-mi-l mie... Eu îl doresc! Așa am adoptat peste 3.000 de copii în Calcutta.

Cu toate că a săvârșit un număr incomensurabil de acte de caritate și a marcat viețile a milioane de oameni, ea se caracteriza simplu: După sânge, sunt albaneză. După cetățenie — indiană. După credință, sunt călugăriță catolică. După chemare, aparțin lumii. Iar în ceea ce privește inima mea, aparțin în întregime Inimii lui Hristos.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel