Maia Sandu şi-a prezentat priorităţile în faţa ambasadorilor UE acreditaţi la Chişinău
Prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, a dat asigurări reprezentanţilor misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău, în cadrul unei întâlniri desfăşurate joi, că agenda de reforme va continua să fie implementată într-un ritm sporit, menţionând priorităţile actualei guvernări pe termen scurt.
'Ne-am propus să combatem corupţia, să restabilim credibilitatea în instituţiile statului, să rectificăm bugetul, să întreprindem acţiuni cu caracter social, menite sa întărească nivelul de protecţie socială şi alte domenii importante', a declarat Maia Sandu, la întâlnirea cu ambasadorii Uniunii Europene acreditaţi în Republica Moldova.
Ea a subliniat şi priorităţile pe termen lung ale guvernării care ţin de reformele instituţionale, conform unui comunicat de presă difuzat de guvernul de la Chişinău. Maia Sandu a menţionat printre obiectivele guvernului său îmbunătăţirea condiţiilor de activitate pentru oamenii de afaceri, eliminarea abuzurilor asupra oamenilor de afaceri cu venituri mici rămânând o direcţie în care se va lucra intens. Miniştrii prezenţi la reuniune au vorbit despre provocările cu care se confruntă astăzi. Printre acestea se numără lipsa specialiştilor în diverse domenii, precum educaţie şi sănătate, în special din cauza emigrării acestora în alte ţări.
Conform sursei citate, reprezentanţii misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău au salutat hotărârea şi determinarea cu care Executivul s-a angajat să pună în aplicare reformele şi au declarat ca vor continua să sprijine Republica Moldova. 'Suntem aici să vă susţinem în acţiunile pe care le întreprindeţi. Ne dorim să vedem Republica Moldova o ţară dezvoltată, iar cetăţenii ei să aibă un viitor mai bun', a subliniat ambasadorul Uniunii Europene Peter Michalko.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News