Maia Sandu s-a întâlnit cu Eduard Hellvig, directorul SRI / foto în articol
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Maia Sandu
Sursă foto: Facebook Maia Sandu
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a avut o întâlnire cu Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații (SRI).

Opțiunile de reformă a sectorului național de securitate au fost principala temă de discuție dintre președintele Maia Sandu și directorul Serviciului Român de Informații (SRI), care se află într-o vizită la Chișinău, scrie Deschide.

Dialogul a abordat subiectele care, în prezent, se află în atenția întregii regiuni: nivelul sporit al riscurilor de securitate, posibilitatea intensificării traficului de arme, a atacurilor teroriste și cibernetice, a radicalizării și dezinformării.

Șefa statului a menționat, în cadrul discuției, obiectivele de securitate ce sunt puse în fața instituțiilor de profil ale R. Moldova, și anume:

1) transparentizarea activității Serviciului de Informații și Securitate

2) dezvoltarea unui mecanism de control parlamentar efectiv asupra domeniului securității naționale

3) creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile responsabile de securitatea spațiului informațional al țării

4) cooperarea regională și internațională eficientă

Alerte cu bombă în Republica Moldova. Tomac: Se urmărește destabilizarea situației. Rusia nu se oprește doar la Ucraina

Mai multe alerte cu bombă au vizat instituții importante din Republica Moldova, printre care Aeroportul Internațional Chișinău sau  Curtea Supremă de Justiție, relatează Radio DCNews.

„Forțele de ordine au intervenite imediat, iar serviciile specializate verifică clădirea”, anunță Poliția R. Moldova.

În ultimele săptămâni, alertele false cu bombă au devenit un fenomen obișnuit în Republica Moldova.

Investigatorii spun că amenințările sunt  „dirijate de un grup de persoane care au ca obiectiv unele acțiuni de destabilizare și creare a neliniștii în societate”.

Europarlamentarul Eugen Tomac arată că Moscova este direct interesată de destabilizarea situației din Republica Moldova.

”De săptămâni bune, Republica Moldova este terorizată cu asemenea mesaje din Federația Rusă și Belarus. De când Republica Moldova a fost invitată să adere la Uniunea Europeană, au fost permanent provocări, care pun la încercare aproape zi de zi autoritățile Republicii Moldova pentru că orice alertă cu bombă te obligă să respecți un protocol ce implică instituții.

Evident că investigațiile de până acum au evidențiat că, prin aceste amenințări, se urmărește destabilizarea situației, menținerea unei stări de presiune continuă, cu scopuri politice cât se poate de clare. Rusia nici pe departe nu se oprește doar la conflictul pe care l-a declanșat în Ucraina și încearcă să destabilizeze situația, prin asemenea acțiuni, și în R. Moldova. Din păcate, situația rămâne într-o continuă alertă, dincolo de Prut”, conchide europarlamentarul PMP, într-o intervenție telefonică, la B1tv (citește AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel