După ce a preluat mandatul de președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu a avut mai multe întrevederi cu oficiali ai statului.
Ce a discutat cu guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei
Situația macroeconomică în contextul crizei economice prin care trece Republica Moldova, situația sistemului bancar și necesitatea de a relua relația cu Fondul Monetar Internațional, au fost principalele subiecte care au fost discutate astăzi de către Președintele Maia Sandu în cadrul unei întrevederi cu Octavian Armașu, Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei,
„Am menționat importanța consolidării independenței și capacității BNM pentru a împiedica pe viitor fraude financiar-bancare, precum furtul miliardului sau laundromatul. Am accentuat angajamentul instituției prezidențiale de a sprijini inițiativele BNM care vin să asigure stabilitatea financiară a țării”, a scris Maia Sandu într-o postare pe pagina sa de Facebook, potrivit Deschide.md.
Totodată, Maia Sandu l-a convocat la o întrevedere și pe Alexandr Stoianoglo, procurorul general al Republicii Moldova.
„Am avut o întâlnire cu Procurorul General al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo. Am accentuat că oamenii așteaptă să se facă dreptate în aceste cazuri, că oamenii cer ca persoanele implicate în scheme de corupție să fie anchetate și pedepsite, iar banii furați să fie întorși statului. Oamenii, pe bună dreptate, vor să vadă rezultate reale ale activității procuraturii. Oamenii vor să știe că trăiesc într-o țară în care corupția este dur sancționată, iar oamenii cinstiți se află în siguranță”, a precizat președintele Maia Sandu într-o postare pe pagina de Facebook.
Discuții cu șeful SIS, Alexandru Esaulenco
Maia Sandu a avut astăzi o întâlnire cu directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Alexandr Esaulenco.
Într-o postare pe Facebook, Maia Sandu menționează că a discutat cu Esaulenco despre situația actuală din Republica Moldova și despre riscurile la adresa securității statului. „Am reiterat poziția mea în calitate de președinte în legătură cu lupta împotriva corupției și consolidarea instituțiilor statului pentru a asigura securitatea națională. Cetățenii așteaptă ca instituțiile statului să lucreze în interesul oamenilor și să se ghideze în activitatea lor de lege”, a scris Maia Sandu, notează Deschide.md.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”