'Dorinţele mele sunt foarte ambiţioase', a declarat Maia Sandu în declaraţii transmise pe postul public de televiziune Moldova-1.
'Cred că trebuie să devenim membri ai Uniunii Europene până la sfârşitul acestui deceniu'.
UE a acceptat candidatura la aderare a Republicii Moldova în luna iunie 2022, când a acorda acelaşi statut şi Ucrainei. Decizia a fost un triumf diplomatic pentru Maia Sandu, care conduce una din cele mai sărace ţări din Europa, care se confruntă cu numeroase probleme economice, notează Reuters.
Intrarea în Uniunea Europeană implică un proces lung şi complex de aliniere a legislaţiei la cea europeană, însă Dumitru Alaiba, noul ministru al Economiei, a declarat luna aceasta pentru Reuters că elaborează un plan de reforme pe termen lung şi va reduce birocraţia pentru a pune bazele unei economii favorabile afacerilor şi pentru a accelera aderarea la UE.
El a spus că priorităţile sale vor include dereglementarea economiei şi revizuirea unui sistem fiscal greoi care a descurajat investitorii, a permis extinderea corupţiei şi a redus veniturile.
Republica Moldova se străduieşte să îşi scadă dependenţa de gazul rusesc pe măsură ce se confruntă cu întreruperi de curent cauzate parţial de atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Mai mult, se confruntă cu proteste faţă de creşterea inflaţiei.
Miercuri, compania de stat din Republica Moldova, Energocom, a anunţat un acord cu Nuclearelectrica din România pentru furnizarea de energie electrică care să acopere 80% din cantitatea anticipată ca deficientă în ianuarie 2023. Producătorii români de energie au primit permisiunea de a vinde energie electrică Republicii Moldova la preţul plafonat de 450 de lei/MWh.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video