Update: Un tren Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns cu o mega întârziere / CFR: 'Oamenii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil'
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres
Trenul RE 13211, care circulă pe ruta Piteşti - Bucureşti Nord, a ajuns vineri seara în Gara de Nord la ora 20:51, cu o întârziere totală de 310 minute.

Acest fapt s-a uluitor s-a întâmplat din cauza defectării locomotivei.

'Menţionăm că trenul RE 13211 s-a format în staţia Piteşti din garnitura trenului RE 13245, care a ieşit din Depoul Basarab cu o întârziere de 17 minute, iar în gara Titu a anunţat defectarea locomotivei şi a staţionat încă 191 de minute până a ajuns o locomotivă de ajutor pentru continuarea călătoriei până la Piteşti.', transmite CFR SA.

'Precizăm că în anumite zone de pe tronsonul Bucureşti - Piteşti, CFR SA desfăşoară lucrări de reparaţii de tip Quick Wins şi de reînnoire a suprastructurii căii, însă după cum am informat public, prin intermediul comunicatelor de presă, întârzierile cauzate de aceste lucrări nu depăşesc, în general, 30 - 40 de minute.

Transmitem scuze călătorilor care aveau bilete la trenul RE 13211 pentru întârzierea înregistrată la sosire în Gara de Nord, cu menţiunea că personalul feroviar al CFR SA depune permanent toate eforturile necesare pentru a reduce minutele de întârziere cauzate de lucrările la suprastructura căii. Nu putem interveni însă în cazul defectării locomotivelor', au precizat reprezentanţii CFR SA.

Aceştia subliniază că operatorii de transport de călători au obligaţia să îşi administreze propriul parc de locomotive şi vagoane, iar atunci când apar defecţiuni trebuie să intervină operativ, prin îndrumarea locomotivelor de ajutor, astfel încă garniturile respective să fie reînscrise într-un timp cât mai scurt în circulaţie. 

UPDATE:

 La rândul său, CFR Călători precizează, într-o informare de presă, că pasagerii 'nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil'. 'Referitor la informaţiile din mass-media potrivit cărora călătorii care circulau cu trenul RE 13211 pe ruta Piteşti - Bucureşti Nord au avut o întârziere de 300 de minute, CFR Călători face următoarele precizări: călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil. Ei au fost preluaţi din staţia Piteşti în scurt timp de alte trenuri ale companiei, care aveau ca destinaţie Bucureşti Nord. Problemele care au afectat călătorii au fost cauzate atât de o defecţiune tehnică a locomotivei trenului RE 13211, cât şi a lucrărilor realizate de către CFR SA de înlocuire a şinelor de cale ferată. CFR Călători cere scuze pasagerilor afectaţi', spune operatorul feroviar de transport public de călători. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel