Data actualizării:
Data publicării:

Mai mulţi tineri din Târgu Ocna, puşi de poliţişti să măture cojile de seminţe din parc

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Captură video Desteptarea.ro
Captură video Desteptarea.ro

Poliţiştii din Târgu Ocna le-au predat o lecţie de simţ civic mai multor tineri într-un parc. 

Trei tineri, doi în vârstă de 22 de ani şi unul de 23 de ani, au băut şi au mâncat seminţe într-un parc din Târgu Ocna. În jurul orei 1:30, o patrulă din cadrul Poliţiei staţiunii, aflată în trecere prin parcul cu pricina, i-a observat pe aceştia, dar şi mizeria făcută. 

"Cei trei au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 600 de lei. Totodată, la solicitarea poliţiştilor, unul dintre tineri a măturat cojile de la seminţele pe care le aruncaseră pe trotuar”, informează, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău. Aceştia spun că poliţiştii i-au ajutat pe cei trei tineri "să regăsească simţul civic”, conform deşteptarea.ro

Furt din florărie în Bucureşti 

O femeie de 36 de ani, care a sustras din interiorul unei florării, din Sectorul 2, mai multe ghivece şi flori, în valoare de 10.000 de lei, a fost arestată preventiv.

Aceasta a fost prinsă imediat după săvârşirea faptei, fiind depistată pe o stradă din apropiere.

Ieri, 18 august, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 8 au reţinut o femeie, în vârstă de 36 de ani, bănuită de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În fapt, la data de 18 august, în jurul orei 05,20, poliţişti din cadrul Secţiei 8, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, din interiorul unei societăţi comerciale, din Sectorul 2, ar fi fost sustrase mai multe ghivece de flori şi flori, prejudiciul fiind estimat la 10.000 de lei, a informat sâmbătă Poliţia Capitalei.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă echipajele de poliţie, o femeie fiind prinsă în flagrant, imediat după săvârşirea faptei, aceasta fiind depistată pe o stradă din proximitate.

Cea în cauză a fost imobilizată şi condusă la audieri, în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

Din cercetări, s-a reţinut faptul că femeia ar fi forţat uşa de acces a florăriei, de unde ar fi sustras mai multe aranjamente florale şi ghivece, pe care le-ar fi transportat cu două cărucioare, aparţinând aceleiaşi societăţi.

În baza probatoriului administrat, aceasta a fost reţinută pentru 24 de ore, iar în cursul aceleiaşi zile, faţă de femeie a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

De asemenea, au fost găsite şi bunurile pe care bănuita le-ar fi sustras, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 8 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel