Data publicării:

Mai mulţi poliţişti de frontieră la graniţe în august

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Agerpres
Foto cu rol ilustrativ: Agerpres

Autorităţile vor suplimenta numărul de poliţişti de frontieră în luna august. 

Românii din străinătate se întorc acasă pentru a-şi petrece vacanţa alături de familie şi prieteni, iar cei din ţară se îndreaptă către destinaţii de vacanţă în afara graniţelor. Astfel, frontierele sunt tot mai aglomerate, chiar şi cu utilizarea dispozitivelor mărite pentru controlul traficului. Purtătorul de cuvânt din cadrul Poliţiei de Frontieră Arad, inspector principal Alexandru Dincă, a declarat că se aşteaptă la o creştere a valorilor de trafic în vămi în cursul lunii august şi le-a recomandat şoferilor să utilizeze toate punctele de trecere a frontierei.

"Au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului Poliţiei de Frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv, suplimentarea arterelor de control în funcţie de configuraţia punctului şi dinamica valorilor de trafic. Totodată, dacă situaţia o impune, vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control, în vederea asigurării controlului de frontieră în parametri optimi. Întrucât în această perioadă se înregistrează temperaturi ridicate la nivelul întregii ţări, iar traficul prin punctele de frontieră este unul foarte ridicat pe perioada weekend-urilor, la solicitarea Poliţiei de Frontieră, autorităţile locale au instalat în PTF Nădlac II un punct de prim ajutor. Voluntari şi paramedici sunt pregătiţi să acorde ajutor de specialitate la sfârşit de săptămână în Punct în caz de nevoie. De asemenea, în acelaşi context, este distribuită apă participanţilor la trafic. Având în vedere că la graniţa cu Ungaria controlul se derulează în comun, măsurile de fluidizare pot fi dispuse în comun cu autorităţile de frontieră ale statului vecin, în baza protocoalelor bilaterale, astfel încât controlul de frontieră să se desfăşoare cu operativitate", spune Alexandru Dincă, citat de Rador.

La această oră cele mai aglomerate puncte din vestul ţării sunt Nădlac, cu 90 de minute timp de aşteptare, şi Petea, cu 60 de minute, conform aplicaţiei Trafic Online a Poliţiei de Frontieră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel