Data actualizării:
Data publicării:

Mai multe trenuri CFR, conduse de mecanici aflați sub influența alcoolului

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Mai mulți mecanici CFR ar fi fost prinși băuți la serviciu.

Mai mulți angajaţi CFR au fost prinși băuți la serviciu, transmite Antena 3 CNN.  Aceștia au cauzat mai multe probleme în circulația feroviară. Spre exemplu, o drezină a deraiat deoarece mecanicul și ajutorul său au consumat alcool.

Astfel, se pare că mai mulți mecanici de locomotivă, un şef de tren şi un impiegat de mişcare au fost depistaţi în timp ce se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice la muncă. Acest lucru a fost descoperit în urma unei acţiuni a Poliţiei Transporturi. Acum 11 persoane sunt cercetate. Opt dintre ele au fost prinse în flagrant delict.

Potrivit polițiștilor, toți angajații depistați băuți au fost duși la spital, acolo unde li s-au luat probe biologice de sânge.

VEZI ȘI: CFR, fără frâne. Sorin Grindeanu se leagă cu lanțuri de Ministerul Transporturilor. Bilanț după trei ani de mandat

Unde au fost prinși angajații CFR

Angajații în cauză au fost depistați în localitatea Găeşti, judeţul Dâmboviţa, la postul Titu și Găești. Verificările făcute unui șef de tren de marfă, impiegat de mișcare și mecanic de locomotivă au constatat că aceștia consumaseră alcool, cea mai mare alcoolemie fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Alte cazuri au fost constatate de polițiștii din Ghimeş, Târgu Jiu, satu Mare, Roșiori Nord.

În consecință, oamenii legii au constatat că o drezină a deraiat de pe ambele osii, în dreptul macazului de cale ferată nr. 1. Ajutorul de mecanic şi un mecanicul au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat la mecanic şi de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat la ajutorul de mecanic. Ulterior, drezina a fost repusă pe linie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel