Data actualizării:
Data publicării:

Mai multe nave militare ruse au acostat în Venezuela - Video

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ: Pixabay
Foto ilustrativ: Pixabay

Nave militare ale Federației Ruse au acostat, marţi, în Venezuela.

Alegeri prezidentiale 2024

Venezuela este țara al cărei preşedinte Nicolas Maduro este un aliat fidel al președintelui Rusiei Vladimir Putin Navele puteau fi observate, marţi, în La Guaira, port şi aeroport din Caracas, au transmis jurnalişti ai agenţiei de presă franceze, transmite Agerpres, citând AFP.

Care sunt navele ruse care au acostat în Venezuela

 

Navele aparțin Flotei de Nord și vor acosta "mai multe zile" în această ţară din Caraibe. Prezenţa lor în regiune dorește să "arate drapelul şi să asigure o prezenţă navală în zone operaţionale importante", a declarat Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse, într-un comunicat. "Amiralul Gorşkov", fregata cea mai avansată a flotei ruse în serviciu din anul 2018 şi tankerul "Akademik Paşin" sunt printre navele care au acostat. Deocamdată, autorităţile din Venezuela nu au evocat prezenţa navelor militare ruse.

Statele Unite ale Americii, care "în cadrul operaţiunilor zilnice normale" urmăresc "îndeaproape" navele, inclusiv cele ale Rusiei, în apele internaţionale", au spus faptul că vizita face "parte din activităţile navale obişnuite" ale Rusiei şi "nu sunt considerate o ameninţare pentru SUA", conform unui comunicat al Comandamentului de Sud al armatei americane (US Southern Command).

Relaţii strânse între Rusia și Venezuela. Nicolas Maduro a spus despre Vladimir Putin că este "fratele său mai mare"


Preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro, care va candida pentru un al treilea mandat de președinte pe data de 28 iulie, l-a catalogat, în februarie, pe omologul său rus Vladimir Putin ca fiind "fratele său mai mare". Maduro a declarat faptul că realegerea lui Vladimir Putin la Kremlin, care tocmai fusese anunţată, este "de bun augur pentru lume". Navele sosite în Venezuela au făcut deja escală în Cuba la mijlocul lunii iunie, însoţite de un submarin cu propulsie nucleară, dar şi de un remorcher. Prin urmare, acestea se aflau la aproximativ 150 de kilometri de coastele americane, în contextul vizitei la alt mare aliat al Rusiei, tensiunile dintre Washington şi Moscova fiind la cote maxime în urma izbucnirii conflictului din Ucraina. Navele au participat la un "exerciţiu pentru utilizarea de arme de rachete de înaltă precizie", cu puţin timp înainte de a intra în portul Havana, conform Ministerului Apărării rus.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel