Data publicării:

Mai multe judeţe, afectate de ploile torenţiale. Alunecări de teren, drumuri blocate, locuinţe distruse

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Drumuri închise
Drumuri închise

Ploile torenţiale din ultimele ore au făcut ravagii în unele zone din România. Vă prezentăm căteva din urmările căderilor de ape.

Alunecare de teren la Valea Doftanei

O alunecare de teren s-a produs, joi, în comuna prahoveană Valea Doftanei, circulaţia pe un drum judeţean fiind afectată, iar autorităţile solicitând instituirea de urgenţă a restricţiilor de tonaj.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, alunecarea de teren s-a produs pe DJ 102 I, la km 34+200, la ieşirea din comună către Braşov. Astfel, aproape de axul drumului există o crăpătură în teren pe o lungime de aproximativ 30 de metri, banda de mers afundându-se cu 10 până la 50 centimetri faţă de nivel, precizează sursa citată.

În aceste condiţii, se circulă pe o singură bandă a drumului, iar echipajul de poliţie de la faţa locului nu mai permite accesul traficului greu, solicitându-se Consiliului Judeţean Prahova instituirea de urgenţă a restricţiilor de tonaj, informează IJP Prahova.

Maramureş: 17 localităţi afectate de ploile torenţiale

Un număr de 17 localităţi din Maramureş au fost afectate de ploile torenţiale din ultimele zile, fiind inundate, printre altele, mai multe drumuri, zeci de hectare de terenuri agricole şi păşuni, valoarea pagubelor materiale produse fiind evaluată la circa 4 milioane de lei, a informat, joi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).

Prefectul Vasile Moldovan a mai spus că torenţii de pe versanţi au distrus patru podeţe şi au avariat, prin colmatare cu material lemnos, aluviuni şi piatra care au îngustat secţiunea de scurgere a apei, două poduri şi 50 de podeţe. Totodată, au fost afectate de viituri o anexă gospodărească şi doua obiective social-economice - parcarea Mănăstirii Bârsana şi gardul de la Şcoala veche din Oarţa de Sus.

Valoarea pagubelor produse de inundaţii în judeţul Maramureş este de peste 3.960 mii lei, iar situaţia a fost transmisă Ministerul Afacerilor Interne printr-un raport de sinteză.

Vrancea: Drumuri, gospodării şi instituţii - inundate, localităţi fără energie electrică

Mai multe localităţi din judeţul Vrancea erau afectate, joi, de ploile abundente, printre acestea numărându-se municipiul Focşani şi comunele Soveja, Nistoreşti şi Tulnici, unde au fost inundate drumuri, gospodării, sedii ale unor instituţii publice şi firme private. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea au precizat, joi, că cinci localităţi din judeţ, respectiv Vârteşcoiu, Dălhăuţi, Jariştea, Boloteşi şi Unirea Odobeşti au rămas fără curent electric.

În cursul dimineţii de joi, apele pluviale au inundat arhiva Tribunalului din Focşani şi un gater din satul Topeşti, comuna Bârseşti, iar echipajele ISU au intervenit pentru înlăturarea unor copaci căzuţi pe mai multe străzi din municipiul reşedinţă de judeţ.

DJ 205 M a fost distrus de ape pe ambele sensuri, astfel că, timp de mai multe ore, accesul către satele Brădetu, Podu Şchiopului şi Podu Târdei din comuna Nistoreşti s-a putut face doar pietonal. În cursul dimineţii de joi, drumul a fost deschis circulaţiei pe un singur sens de mers pentru autovehiculele sub 3,5 tone.

Pe parcusul nopţii, pompierii militari au intervenit pentru evacuarea apei acumulate în urma precipitaţiilor în mai multe gospodării din localităţile Lepşa, Naruja şi Dragosloveni.

Bacău: Drumuri blocate de aluviuni şi sute de gospodării inundate şi fără electricitate

Mai multe drumuri au fost blocate de aluviuni şi sute de gospodării au fost inundate şi au rămas fără energie electrică şi gaz în urma precipitaţiilor abundente înregistrate în judeţului Bacău, a informat joi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit ISU Bacău, cele mai afectate au fost localităţile Oituz şi Slănic Moldova, pompierii militari prezenţi în zonă acţionând pentru evacuarea apei din curţi, beciuri şi grădini.

"Traficul pe DN 11 a fost blocat timp de mai multe ore de aluviuni, pentru deblocarea arterei acţionând reprezentanţi ai ISU şi ai Servicului de Voluntari Oituz şi lucrători de la Drumurile Naţionale. În Slănic Moldova, au fost afectate 326 de gospodării. În afară de două persoane salvate de pompieri, nu s-a impus evacuarea de către forţele de intervenţie. Un număr de 600 de consumatori de gaze naturale din Slănic Moldova sunt nealimentaţi, din cauza conductelor rupte. De asemenea, peste 400 de locuitori sunt nealimentaţi cu energie electrică, după ce un cablu subteran de medie tensiune a fost rupt de apele râului Slănic Moldova", au precizat reprezentanţii ISU Bacău.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat joi la ora 12.35 că, din cauza aluviunilor de pe carosabil, circulaţia rutieră pe DN 12B este întreruptă total la km 10+500 de metri, la intrarea în localitatea Slănic-Moldova dinspre Târgu Ocna, în judeţul Bacău.

Vezi şi: Comandament de inundații la Guvern

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel