Mai multe drame şi un documentar intră de vineri în cinematografele din SUA: The Goldfinch, Hustlers, Depraved sau Freaks
Iubitorii de film din Statele Unite vor avea de ales începând din acest weekend între şapte noi titluri care vor fi lansate vineri şi care, cu excepţia unui documentar, au ca numitor comun genul dramă, între altele.
The Goldfinch (dramă, 2019), spune povestea unui băiat din New York care este preluat de o bogată familie din elegantul cartier rezidenţial new-yorkez Upper East Side, după ce mama sa este ucisă într-un atentat la Metropolitan Museum of Art. Confuz şi cu viaţa întoarsă pe dos în urma acestei tragedii, băiatul de 13 ani, Theo Decker, fură o piesă de artă nepreţuită cunoscută sub numele de Goldfinch. Filmul este regizat de John Crowley şi îi are în fruntea distribuţiei pe Oakes Fegley, Ansel Elgort şi Nicole Kidman.
Inspirat de articolul viral 'The Hustlers at Scores' scris de Jessica Pressler şi publicat în 2015 de New York Magazine, Hustlers (comedie, crimă, dramă, 2019) are în centru un grup de foste angajate ale unui club de striptease care plănuiesc să fure bani de la bogaţii lor clienţi de pe Wall Street. Distribuţia este condusă de Constance Wu, Jennifer Lopez şi Julia Stiles. Hustlers a avut premiera mondială pe 7 septembrie la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto.
Protagonistul din The Sound of Silence (dramă, 2019) este un acordor de succes din New York, care calibrează sunetul în casele oamenilor pentru a le schimba starea de spirit. El întâlneşte însă un client a cărui problemă nu o poate rezolva. Filmul, regizat de Michael Tyburski, a fost proiectat anul acesta la Festivalul de Film Sundance. Principalii actori din distribuţie sunt Peter Sarsgaard, Rashida Jones şi Tony Revolori.
Coproducţia Monos (Colombia, Argentina, Olanda, Germania, Suedia, Uruguay, 2019) prezintă un grup de opt adolescenţi dintr-o unitate paramilitară dintr-o ţară sud-americană nenumită care trebuie să aibă grijă de o ingineră britanică luată ostatică. Filmul (dramă şi thriller) este regizat de Alejandro Landes şi are ca principale nume în distribuţie pe Sofia Buenaventura, Julian Giraldo, Karen Quintero.
Depraved (dramă, groază, thriller, 2019) are în centru un chirurg dezamăgit care suferă de tulburarea de stres post-traumatic (PTSD). Regia îi aparţine lui Larry Fessenden, iar din distribuţie fac parte David Call, Joshua Leonard, Alex Breaux.
În Freaks (2018), o fată îndrăzneaţă descoperă o nouă lume bizară, ameninţătoare şi misterioasă, după ce scapă de controlul protector şi paranoic al tatălui ei. Regizorii acestui film din categoria drama, sci-fi şi thriller sunt Zach Lipovsky şi Adam B. Stein, iar principalii actori - Emile Hirsch, Bruce Dern, Lexy Kolker. Filmul a avut premiera la Festivalul de film de la Toronto în septembrie 2018 şi este lansat vineri în cinematografele americane. Tot vineri este lansat şi documentarul Liam: As It Was (2019) despre muzicianul Liam Gallagher, cunoscut în special drept liderul formaţiei rock Oasis, şi despre încercările acestuia de a-şi construi o carieră solo. Filmul este coregizat de Gavin Fitzgerald şi Charlie Lightening şi îl are ca protagonist pe cântăreţ, alături de David Adcock şi Debbie Gwyther.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News